9 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialRusii taie legaturile cu vecinii georgieni

Rusii taie legaturile cu vecinii georgieni

Criza fara precedent din relatiile ruso-georgiene a fost amplificata ieri de decizia Moscovei de a suspenda toate legaturile terestre, feroviare, aeriene si maritime cu fosta republica sovietica. Masura a fost anuntata la cateva ore dupa ce Georgia incercase sa detensioneze situatia, acceptand sa-i predea pe cei patru ofiteri arestati pentru spionaj.
Cei patru, a caror arestare saptamana trecuta a declansat furia Moscovei, urmau sa fie predati Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), apoi condusi la aeroportul din Tbilisi si trimisi in Rusia cu un zbor special.
Dar rusii sunt greu de potolit. Ministerul Comunicatiilor de la Moscova anunta suspendarea legaturilor de curierat si viramentelor postale intre cele doua tari. Primii afectati de aceasta masura sunt georgienii aflati la lucru in Rusia, care nu vor mai putea trimite bani celor de acasa.
Un razboi al declaratiilor s-a pornit intre cele doua tari. Presedintele rus, Vladimir Putin, a calificat arestarea celor patru ofiteri acuzati de spionaj drept „terorism de stat cu luare de ostatici”. Liderul de la Kremlin a catalogat politica interna si externa a Georgiei ca fiind o continuare a politicii sinistrului Lavrenti Beria – unul dintre sefii serviciilor secrete sovietice din vremea lui Stalin (ambele personaje fiind georgieni la origine). Fara a nominaliza, Putin a sustinut ca se incearca provocarea Rusiei de catre persoane aflate sub acoperisul unor sponsori straini. O aluzie stravezie, in opinia analistilor, la sustinatorii internationali ai presedintelui georgian Mihail Saakasvili, un aliat al SUA.
In replica, liderul de la Tbilisi a apreciat ca reactia rusilor a fost una „disproportionata si suscitata de nervozitatea pe care ei insisi si-o creeaza”. „Au devenit ostaticii propriei propagande”, a declarat Saakasvili. El a adaugat ca Georgia nu se teme de o eventuala recurgere la forta de catre Moscova si nici de sanctiuni economice, amintind ca tara sa se confrunta deja cu un embargo la exportul de vinuri catre Rusia.
Pe de alta parte, Vladimir Putin a ordonat continuarea retragerii fortelor ruse din Georgia, revenind asupra deciziei de suspendare a acestui proces, anuntata de oficiali militari. Totusi, fortele ruse din Transcaucazia au fost plasate in stare de alerta maxima, fiind pregatite, dupa cum anunta comandantul lor, Andrei Popov, „sa foloseasca armele” in cazul unei provocari.

Cele mai citite

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...

Lionel Messi și Luis Suarez deschid ușa pentru Neymar la Inter Miami! „Știm cine este și ce poate”

Neymar, fostul coechipier al lui Lionel Messi și Luis Suarez la Barcelona, își exprimă dorința de a reface celebrul trio MSN, iar cei doi...

Controalele ITM în 2025: domenii vizate și ce trebuie să știe companiile

Inspecția Muncii va avea o agendă complexă în 2025, concentrându-se pe respectarea legislației muncii și îmbunătățirea condițiilor de muncă. Printre principalele obiective se numără identificarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă