Salariatii Consiliului Judetean Botosani risca sa nu-si mai primeasca salariile la timp deoarece activitatea institutiei a fost paralizata din punct de vedere financiar dupa ce presedintele CJ Botosani, Constantin Contac, a fost destituit ca urmare a ordinului emis de prefectul Cristian Roman la sfarsitul saptamanii trecute. Ca presedinte, Contac era principalul ordonator de credite si acum se asteapta ca unul din cei doi vicepresedinti ai autoritatii judetene sa fie delegat cu aceste atributii: „Nu se poate face nici o plata, nici salariile nu se pot da, pana nu este desemnat unul din vicepresedinti sa preia atributiile presedintelui”, a declarat Marcela Lozneanu, vicepresedintele CJ Botosani. Sedinta in care vor fi delegate atributiile de ordonator principal de credite unuia dintre cei doi vicepresedinti va avea loc sambata, dar surse din cadrul CJ Botosani au declarat ca social-democratii vor boicota prima sedinta ca protest impotriva ordinului emis de primul reprezentant al Guvernului in teritoriu. Reamintim ca la sfarsitul saptamanii trecute, presedintele PSD Consantin Contac a fost destituit de la conducerea CJ Botosani ca urmare a starii de incompatibilitate dintre acesta si fiul sau, Liviu Contac, director la Directia Judeteana de Drumuri si Poduri.