Euforia revolutiei portocalii s-a risipit repede si, dupa patru luni de criza politica, Ucraina pare sortita sa revina, incet, dar sigur, in stransoarea fratelui mai mare rus.
Tot mai izolat si neinteles, presedintele prooccidental Viktor Iuscenko traia, ieri, o zi cruciala a mandatului. Cea in care trebuia sa aleaga: ori il numeste premier pe fostul sau contracandidat la prezidentiale, prorusul Viktor Ianukovici, ori dizolva parlamentul – impregnat, si el, de prorusi.
Desi nu e marinar la baza, ca omologul sau de la Bucuresti, Iuscenko este obligat sa navigheze intre Scylla si Caribda. Daca l-ar numi pe Ianukovici prim-ministru, incertitudinea politica ar lua sfarsit. A doua alternativa presupune convocarea alegerilor anticipate, cu mari riscuri ca in Rada de la Kiev sa intre si mai multi adepti ai „prieteniei fratesti” ruso-ucrainene. In ambele cazuri, pretul ar fi indepartarea de Occident.
Lider al Partidului Regiunilor, castigator al scrutinului din martie, Ianukovici nu si-a ascuns niciodata rusofilia si idiosincraziile provocate de euroatlantism. In plus, este si foarte hotarat, amenintandu-l deschis pe Iuscenko ca, daca nu-l pune premier, va initia in parlament procedura suspendarii sale din functie.
Marti, intre cei doi a avut loc o discutie de noua (!) ore, fiind evocata „o anumita intelegere reciproca”, in special in privinta pastrarii unitatii Ucrainei si renuntarii la federalism. Dar in privinta orientarii pe plan extern unul trage „hais” si altul „cea”. Or, in conditiile in care prerogativele prim-ministrului au fost extinse printr-o recenta reforma constitutionala, asta echivaleaza cu un adio spus doritei (de catre Iuscenko) aderari la NATO.
Cealalta varianta, dizolvarea parlamentului, este ceruta in strada de numerosi simpatizanti ai charismaticei Iulia Timosenko. Acestia mizeaza pe faptul ca alegerile anticipate, ce ar trebui organizate in termen de 60 de zile, i-ar readuce pe „portocalii” in pozitii de forta, care sa le permita formarea guvernului. S-ar putea sa se insele. Coalitia prorusa este pe cai mari, intarita fiind de dezertarea socialistilor din tabara portocalie. Dupa alegeri, am putea vedea la Kiev acelasi peisaj dominat de Ianukovici si ai sai, eventual chiar mai puternici decat sunt acum.
Cand apar aceste randuri, decizia luata de Iuscenko va fi cunoscuta. Oricare ar fi ea, aspiratiile prooccidentale din aceasta fosta republica sovietica vor avea de suferit mai devreme sau mai tarziu. Pentru omul care spera sa conduca Ucraina spre Vest, este in mod cert o mare deziluzie sa vada cum toate drumurile duc la Moscova, supranumita candva „a treia Roma”.
