Onestitate si respect fata de tine si fata de cei din fata ta

Distinsa, cu o voce inconfundabila, actrita Adela Marculescu a fost si ramane un reper al tinerei generatii ce bate la portile atat de necunoscutei meserii: actoria. Se spune ca la umbra arborilor falnici nu creste nici iarba buna, nici rea. Uitandu-ne, cu sfiala si respect, la activitatea doamnei Adela Marculescu, un adevar se confirma: a fi actor inseamna a trudi.

Mesterul Eftimiu mi-a fost mentor

– Multi dintre noi va cunoastem doar apogeul creatiei artistice. N-ar fi rau daca ati povesti celor ce va citesc acum care a fost momentul in care ati debutat si unde.
– Nici nu stiu cu ce sa incep… Cu Piticul din „Insir'te margarite”, la 7 ani… Si cu o serie de alte spectacole la fostul Teatru al Tineretului de la Sf. Sava? Cu Pajul din acelasi „Insir'te…” pe la 12 ani? Cu Teatrul din Botosani, unde a plecat intreaga clasa a mestrului Finti – teatrul din Botosani infiintat in acel an? Cu Ploiestiul unde am jucat, dupa un an, alaturi de Toma Caragiu? Sau cu Sorina din acelasi „Insir'te…” la Teatrul National din Bucuresti acum… facute, foarte multi ani. Oricum, vedeti, „Insir'te…” mi-a „punctat” viata actoriceasca. Mesterul Eftimiu mi-a fost un adevarat mentor. L-am cunoscut bine, venea adesea in casa parintilor mei.
– Ati stiut ca veti deveni actrita inca de pe bancile scolii sau ati ales actoria in urma unor indelungi consultari cu familia?
– Nici nu as fi gandit altminteri. Tata, medic militar, ma voia doctorita. Mama – frumoasa si desteapta grecoaica, ma voia… nici eu nu mai stiu, nici ea… Oricum, ma voia in „lumina”. Si asa a fost. Si inca o data, „oricum”, cred ca destinul mi-a ales meseria, din leagan, cand nu voiam decat dialog. Cum ma trezeam, daca nu-mi vorbea cineva deasupra carutului, urlam, de se auzea pana departe in Aiud. Toti ofiterii – camarazii tatei – ma stiau.

Filmul nu m-a rasfatat

– Ati facut teatru, film, televiziune si foarte multe recitaluri de poezie. Dintre ele, care a fost cel mai pliat pe sufletul dvs.?
– Nu pot face alegerea. Fiecare are ceva special. Sigur insa filmul nu m-a prea rasfatat. Televiziunea da, si am iubit-o si o iubesc si astazi, doar in virtutea inertiei. Poezia – da. O arta speciala. Daca as aminti numai spectacolele de „Poezie, muzica si dans” puse in scena de minunata Miriam Raducanu cu care Teatrul National a si castigat un premiu… Si apoi o serie de recitaluri in parteneriat aici si in strainatate. Dar „Confluentele” de la Ateneul Roman – seri de poezie, muzica sub bagheta atenta a Cristinei Vasiliu… Toate sunt legate de scena. Si, ca pentru fiecare actor, SCENA inseamna VIATA.
– Personajele pe care le-ati intruchipat in filme au fost majoritatea pozitive, ceea ce a facut sa fiti foarte iubita de public. V-au influentat cumva viata de zi cu zi?
– O, Doamne, nu poate fi vorba de asa ceva! As spune ca, din contra, fiecare personaj capata cate ceva din personalitatea ta. Ce ar fi daca, jucand un criminal, sau un raufacator, sau un razbunator, ai pleca in viata cu „naravul” personajului? Daca ma gandesc acum bine, in acest ultim caz poate ca n-ar fi chiar rau…
– Sunteti profesoara la una din facultatile de teatru. Intrezariti, printre studentii de azi, un mare actor de maine?
– Da, sunt profesor la Universitatea „Hyperion”. Din atatea serii de viitori actori, daca 1-2 se ridica, este formidabil. Multi se pierd. Dar sunt cativa de mare potential. Depinde mai departe de ei… si de noi, societatea. Ce le oferim, ce vor sa ne ofere. Pentru ca nu toti sunt dispusi sa trudeasca – da – din greu. Si altminteri nu se poate.
– Exista diferente mari intre scoala pe care ati urmat-o dumneavoastra si cea de azi?
– Vorbeam inainte de MUNCA INDARJITA. Mai e vorba si de ONESTITATE, DE RESPECT. Onestitate si respect si FATA DE TINE, si FATA DE CEI DIN FATA TA – spectatorii mai ales. Asa am invatat eu, noi, generatiile mature. Astazi, tot mai putini sunt cei care inteleg asa ceva. E foarte greu sa „stapanesti” astfel o masa de tineri usor „tulburata”. Dar cei care inteleg rostul, calca scandura si trec rampa.
– Dincolo de scena, doamna Adela Marculescu este un om cu bucurii si necazuri, cu impliniri si esecuri, cu tristeti si melancolii… Este usor sa fii femeie, actrita si profesor in aceste zile in care viata este foarte trepidanta?
– Dincolo de scena, exista o A.M. cu bucuriile implinirilor, cu tristetile dorintelor, cu dragostea familiei si a prietenilor. Cu plimbarile cat mai lungi, cu vise cat mai frumoase. Din care se trezeste uneori in „haosul” din jur. Dar, dincolo de toate, exista A.M. – omul care spera vesnic in mai bine, care crede in bunatate, generozitate, onestitate. Asta ofer eu si mereu sper sa primesc la fel.

O generatie binecuvantata

Suntem o generatie binecuvantata. Si, mai ales, am putut juca alaturi de toti acei „monstri sacri” (nu-mi place cuvantul, dar n-am altul) alaturi de care ne-am putut desavarsi, am invatat dincolo de abeceul facultatii, frumusetea TRUDEI actoricesti, dincolo de ceea ce vede spectatorul si i se pare atat de lesne totul. Tanti Cocea, Irina Rachitanu, Geo Barton, Ion Fintesteanu, Alexandru Giugaru, Marcel Anghelescu… cei care au ramas in legenda… mi-au fost parteneri. I-am iubit si respectat. Lucru care, astazi, se simte din ce in ce mai putin. Am impresia – si vreau sa cred ca-i doar o impresie – ca ar vrea sa ne inlature. De la cine vor invata oare mai departe?