10 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăSpecialPD trage sforile pentru a prelua Prefectura

PD trage sforile pentru a prelua Prefectura

Era de asteptat ca intre partenerii Aliantei D.A. sa existe disensiuni. Situatia nu se manifesta numai la nivel central, acolo unde razboiul declaratiilor este purtat de Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu, dar si la nivel local. La Constanta reprezentantii celor doua partide partenere, PNL si PD, se acuza reciproc de imposibilitatea de a purta un dialog la nivelul localitatilor din teritoriu, dar si la nivel judetean, acolo unde se iau deciziile cu privire la impartirea, in baza logaritmului, a functiilor de conducere la deconcentrate sau la institutiile aflate in subordinea directa a diferitelor agentii nationale. Cele doua forte gasesc greu un limbaj comun, iar faptul ca relatia nu functioneaza ca intr-un cuplu fara probleme se refera si la Prefectura Constanta.

Cu ochii pe… post

PNL a preluat conducerea Prefecturii Constanta fara probleme. Conform calculelor hartiei, in functia de subprefect a fost numit democratul Adrian Nicolaescu. In functia de secretar general a fost pastrat Claudiu Palaz, un functionar public care nu prea a vrut sa raspunda la ordinele politice ale fostului prefect. La comanda (din nefericire, politica) specialistii trimisi de la Bucuresti au verificat activitatea secretarului general si nu au descoperit nimic care sa justifice eliberarea sa din functie. Ce poti face, insa, daca un personaj cu trecere in PD si-a pus in gand sa actioneze de asa maniera incat actualul ocupant al functiei de secretar general sa fie indeparat?! Mecanismul pus la punct de subprefectul Adrian Nicolaescu nu pare sa aiba fisuri. Palaz ar trebui indepartat de la Prefectura, Nicolaescu si-ar da demisia din functia de subprefect (si, pentru ca este vorba de respectarea statutului de functionar public, ar trebui sa renunte si la calitatea de membru de partid!), ar trece pe cea de secretar general, dupa care locul ramas vacant ar urma sa fie ocupat de un democrat.

Aranjamente si permutari

Nu cunoastem care ar fi preferintele actualului subprefect… Poate ca-si doreste sa redevina secretar general si eventual sa o readuca la Prefectura pe Elena Celnicu, omul care, de fapt, facea toata treaba, sau poate ca, deprins deja cu noile atributii, prefera sa revina pe scaunul rezervat subprefectului, dar numai dupa ce l-ar fi ocupat, vremelnic, pe cel de secretar general. Cert este ca, in ambele cazuri, unul dintre posturile-cheie din Prefectura ar ramane neocupat. Nu este exclus ca democratii de la Constanta sa fi pus ochii pe ambele scune, mai ales ca functiile permit realtii de o anumita natura cu primarii din teritoriu. Partidul Democrat, prin cei doi reprezentanti pe care i-ar avea in Prefectura Constanta, ar prelua controlul, iar liberalul Danut Culetu ar fi pus in situatia sa tina piept unei echipe formate din doi membri democrati. Refuzul prefectului de a accepta eliberarea din functie a secretarului general este indreptatit. Cel putin pana la aceasta data Adrian Nicolaescu a dovedit, chiar daca informatiile nu au „transpirat”, ca este… depasit de situatie. Subprefectul nu s-a mai documentat, iar legislatia in domeniu a fost modificata. Noile prevederi ii sunt necunoscute si probabil asa vor ramane. Miscarea cu schimbarea trebuie gandita foarte bine de democratii de la Ministerul Administratiei si Internelor. Nu de alta, dar risca sa arunce un judet important si cu probleme cum este Constanta intr-un adevarat haos.

Cele mai citite

Israelul amenințat de o rachetă lansată din Yemen

Armata israeliană a anunţat luni că în centrul ţării au sunat sirene de avertizare după lansarea unei rachete din Yemen, care a fost interceptată...

Rusia reafirmă că trebuie să fie gata pentru un război cu NATO

Ministrul rus al Apărării a declarat luni că Moscova trebuie să fie pregătită să lupte cu alianța militară NATO în Europa în următorul deceniu,...

Deținuții, soluție neașteptată pentru criza forței de muncă

Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, în primele nouă luni ale anului 2024, aproape 2.000 de deținuți au fost angajați de companii private În contextul deficitului...
Ultima oră
Pe aceeași temă