16.5 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSocialCanicula paralizează România. Trenuri întârziate, sute de persoane la spital din cauza...

Canicula paralizează România. Trenuri întârziate, sute de persoane la spital din cauza căldurii

Vremea caniculară a afectat grav transportul feroviar și sănătatea cetățenilor, iar veștile de la meteorologi nu sunt deloc bune. Ne aflăm într-un „cerc de foc”, atrage atenția ANM.

Din cauza caniculei care afectează cea mai amre parte din țară, trenurile au înregistrat întârzieri mari, iar mulți călători au suferit din cauza lipsei de aer condiționat în vagoane.

În Arad, 80 de copii din centre de plasament au așteptat, sâmbătă, ore în șir la gară după ce au pierdut legătura către casă, iar în Brașov, un tren din Viena a deraiat.

În altă parte a țării, un alt tren a rămas blocat în câmp la 5 kilometri de Craiova din cauza defectării locomotivei.

Problemele nu s-au oprit aici, ci au continuat și la Podul de la Brăila, inaugurat cu fast acum un an. Asfaltul a cedat și circulația este restricționată la o singură bandă pe sensul de mers dinspre Tulcea spre Brăila, în ciuda investiției de peste jumătate de miliard de euro.

Temperaturile ridicate îi afecteză pe românii bolnavi

Sute de persoane au solicitat ajutor medical după ce au suferit de insolatie, ajungând la camerele de gardă în diferite orașe.

Un bătrân de 84 de ani din Iași a căzut pe stradă în timpul căldurii arzătoare și a fost salvat de intervenția promptă a unor tineri care au sunat la 112. În Mehedinți, s-au înregistrat 120 de apeluri în doar 24 de ore de la oameni afectați de caniculă.

Fenomenul este rezultatul unui „cerc de foc”, format în urma ciocnirii unei mase de aer rece din vestul Europei cu una tropicală din Africa, generând temperaturi extreme de până la 50 de grade. Această cupolă fierbinte persistă deasupra Balcanilor și Europei de Est, astfel că temperaturile se vor menține ridicate și în zilele următoare.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Comisia Europeană ajută Apple să se conformeze obligațiilor de interoperabilitate

Comisia Europeană a inițiat pe 19 septembrie două proceduri oficiale pentru a ajuta Apple să se conformeze obligațiilor de interoperabilitate prevăzute în Regulamentul privind...

Două convoaie militare au fost implicate într-un accident rutier între Galați și Brăila

Două convoaie militare au fost implicate într-un accident între Galați și Brăila joi, 19 septembrie. Cele două convoaie aparțineau armatei franceze și trebuiau să...

Ședință de urgență la Ministerul Mediului, în contextul debitelor Dunării

La ședință participă reprezentanți de la Apele Române și de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Reprezentanții instituțiilor care urmăresc cotele Dunării vor merge în...
Ultima oră
Pe aceeași temă