Unele dintre prevederile pachetului de legi ale sanatatii ar putea avea efecte secundare, determinand schimbari in sistem.
Directorul DSP Galati, dr. Sorin Ungurianu, a confirmat ca in maximum doua luni ar putea surveni o schimbare la conducerea Spitalului Clinic de Urgenta „Sf. Apostol Andrei”: „Actualul director al spitalului, dr. Cristea, s-ar putea decide sa renunte la aceasta functie pentru a se ocupa mai mult de activitatea universitara, fiind si profesor la Facultatea de Medicina din cadrul Univesitatii Dunarea de Jos, dar si de activitatile Colegiului Medicilor, al carui presedinte este. Asta se poate intampla daca noile legi ale sanatatii nu vor avea si prevederi care sa-l oblige sa faca alegeri. Oricum, in maximum doua luni de zile, daca nu si mai devreme, vom sti care este situatia”, a declarat Sorin Ungurianu. In asteptarea deciziei doctorului Dumitru Cristea au fost nominalizate trei posibile numiri la conducerea spitalului, dr. Dumitru Isfan, dr. Mihai Bucatanschi si dr. Marin Craciun. Ca si dr. Dumitru Cristea, toti cei trei medici sunt liberali. Se pare ca sansele cele mai mari pentru aceasta numire le are dr. Marin Craciun, fost director al Serviciului de Ambulanta Galati, in prezent consilier municipal PNL.