Primăria Capitalei, prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti -Ilfov (ADTPBI), a decis suplimentarea numărului de vehicule pe liniile urbane, în funcţie de cererea de transport, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de reprezentanţii asociaţiei.
„Acest lucru este posibil datorită creşterii parcului de vehicule prin achiziţionarea de autobuze Euro VI de către Primăria Capitalei şi prin eforturile STB SA de a scoate din imobilizare vehicule şi a le readuce în traseu. Primăria Capitalei acoperă integral (100%) diferenţa dintre tariful practicat şi costurile reale ale serviciului prestat pe liniile din Municipiul Bucureşti”, scrie în comunicat.
Astfel începând din 1 aprilie, se suplimentează cu aproximativ 10% parcul de vehicule programat pe liniile 102 (Bulevardul Basarabia – Gara Progresul); 104 (Cora Pantelimon – Opera Naţională); 112 (CFR Constanţa – Complex Comercial Colosseum); 117 (Cartier Confort Urban – Piaţa Sfânta Vineri); 133 (Gara Basarab – Bulevardul Tineretului); 137 (Carrefour Militari – Piaţa 21 Decembrie 1989); 139 (Zeţarilor – Piaţa Leul); 141 (Zeţarilor – Vulcan Berceni); 143 (Bucur Obor – Baicului); 168 (Piaţa Romană – Cartier Constantin Brâncuşi); 178 (Cartier Militari – Sala Palatului); 205 (Străuleşti – Gara de Nord); Linia 220 (Piaţa Rahova – Vulcan Berceni); 226 (Piaţa Romană – Depoul Alexandria); 253 (Spitalul Fundeni – Faur); 268 (Valea Oltului – Piaţa 21 Decembrie 1989); 300 (Bulevardul Nicolae Bălcescu – Clăbucet); 301 (Piaţa Romană – Jolie Ville Băneasa); 302 (Ghencea – Cartier Fortuna); 304 (Piaţa Presei – Străuleşti); 311 (Faur – Piaţa Rosetti); 323 (Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” – Zeţarilor); 330 (Faur – Piaţa Presei); 335 (Faur – Complex Comercial Băneasa); 336 (Complex Comercial Apusului – Piaţa Rosetti); 368 (Piaţa Romană – Valea Oltului) şi 381 (Piaţa Reşiţa – Piaţa Victoriei).
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov are ca scop reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea serviciului public de transport local pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre, conform Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului, privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători.