26.1 C
București
sâmbătă, 6 iulie 2024
AcasăInternaționalÎncă un înalt oficial democrat îi cere lui Joe Biden să renunțe...

Încă un înalt oficial democrat îi cere lui Joe Biden să renunțe la candidatura pentru Casa Albă

Un congresman democrat de rang înalt i-a cerut marţi preşedintelui american Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, citând printre altele performanţa sa dezastruoasă într-o dezbatere, joi, împotriva lui Donald Trump, potrivit bbc.com.

„Sper că va lua decizia dificilă şi dureroasă de a se retrage. Îi cer respectuos să facă acest lucru”, a scris texanul Lloyd Doggett într-un comunicat pentru presa americană. „Preşedintele Biden ne-a salvat democraţia, eliberându-ne de Trump în 2020. Nu trebuie să ne predea lui Trump în 2024”, a adăugat el.

Un senator democrat, Sheldon Whitehouse, a afirmat luni, într-un interviu difuzat luni la un canal local de televiziune, că americanii doresc să fie „siguri” că Joe Biden este „cinstit cu privire la starea lui”.

„Oamenii vor să fie siguri că această campanie este capabilă să câştige, că preşedintele şi echipa sa sunt sinceri cu noi în privinţa stării sale, că (dezbaterea de joi în faţa republicanului Donald Trump) a fost într-adevăr o anomalie”, a declarat el la postul WPRI-TV.

Acest congresman din statul Rhode Island (nord-est), reprezentant al aripii stângi a Partidului Democrat, s-a declarat „destul de îngrozit” de confruntarea de la CNN, în timpul căreia preşedintele american a apărut foarte confuz, iar uneori complet pierdut.

A doua zi, democratul de 81 de ani, care îşi recăpătase ceva energie, a căutat să liniştească mulţimea în cursul unui miting de campanie în Carolina de Nord (sud-est): „Nu aş mai candida din nou dacă nu aş crede, din toată inima şi cu tot sufletul meu, că pot face treaba asta”.

Casa Albă evită de luni de zile, uneori cu o anume iritare, orice întrebări legate de facultăţile fizice şi psihice ale preşedintelui american, a cărui uşurinţă fizică şi verbală a scăzut.

Presa chineză despre dezbaterea Biden-Trump: Gerontocrația reprezintă o mare incertitudine

După prestaţia foarte slabă în dezbatere a actualului preşedinte american, ziarul proguvernamental chinez Global Times a criticat „lipsa de vitalitate în politica rigidă a Statelor Unite”.

„Gerontocraţia reprezintă o mare incertitudine şi un risc atât în chestiunile internaţionale, cât şi naţionale ale Statelor Unite”, a apreciat cercetătorul Lu Xiang, citat de ziar.

Întrebat despre posibilitatea ca Biden să facă un pas înapoi şi ca în locul acestuia să fie propus un nou candidat democrat, profesorul Li Haidong a declarat pentru Global Times că posibilul înlocuitor „reflectă îngrijorările publice cu privire la vârsta înaintată a candidaţilor la alegerile prezidenţiale, căci nu vor ca un candidat bolnav şi cu mintea înceţoşată să conducă ţara într-un moment în care se confruntă cu provocări semnificative”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Lasconi – Făt(ă) Frumo(a)s(ă) din lacrimile useriștilor

Ilustrație: Marian Avramescu Noul președintă a Uniunii Sugrumăm România (USR), după Cătălina Drulă, primarul lăsat în Câmpulung Elena Lasconi, e gata să îmbrace haina...

Luptătorii ruși refuză în unanimitate invitația de a participa la JO Paris 2024

Toți luptătorii ruși, care au primit invitații din partea Comitetului Internațional Olimpic pentru a concura la Jocurile de la Paris, le-au respins, potrivit thestar.com. A...

Alertă în Tulcea: Locuitorii, avertizați că pot cădea obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județul Tulcea au primit un mesaj RO-Alert adresat localităților de la granița cu Ucraina, avertizându-i despre pericolul căderii de obiecte din spațiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă