Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că Guvernul a înghețat, la 28 iunie, valoarea punctului de amendă, astfel încât acesta să nu crească odată cu salariul minim brut pe economie, care este majorat începând cu 1 iulie până la 3.700 lei lunar. Decizia face parte din seria de măsuri pe care PSD le-a implementat de la preluarea guvernarii pentru a crește nivelul de viață al românilor.
(..) Tot astăzi, vom îngheța și punctul de amendă, astfel încât acesta să nu crească odată cu salariul minim pe economie,
a spus premierul Marcel Ciolacu în ultima ședință a Executivului din luna iunie.
Și anterior, Guvernul anunțase că valoarea punctului de amendă va fi înghețată la valoarea actuală și nu va fi afectată de majorarea salariului minim brut, dar că pentru asta este nevoie de o ordonanță de urgență.
Guvernul Ciolacu a decis înghețarea punctului de amendă la 165 de lei, de la 1 iulie
PSD a promis încă de la intrarea la guvernare că va crește veniturile și nivelul de trai al românilor, inclusiv prin limitarea variațiilor bruște ale cheltuielilor.
Guvernul condus de Marcel Ciolacu a stabilit la începutul acestui an un nou mod de calcul al punctului de amendă. Astfel, valoarea punctului de amendă a fost redusă la 5% din salariul lunar minim brut pe țară, față de valoarea de 10% cât era în trecut. De la 1 ianuarie 2024, valoarea punctului de amendă este 165 de lei.
Deși social-democrații recomandă, în cazul conducătorilor auto, întotdeauna o conduită prudentă la volan și respectarea legislației în vigoare, pentru cazurile nedorite în care trebuie plătită amendă de circulație
PSD crește salariul minim și scade taxarea veniturilor
Guvernul PSD a promis creșterea veniturilor și nivelului de trai al românilor. De la 1 iulie, salariul minim brut va fi 3.700 lei, din care 300 lei nu vor fi taxați.
Tichetele de masă vor rămâne la valoarea de 700 lei și nu vor fi incluse în plafonul de 4.000 lei netaxabili, conform solicitărilor premierului Marcel Ciolacu și ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu. Măsura permite beneficiarilor de tichete de masă să nu fie taxați suplimentar. Aceasta este o etapă spre adoptarea salariului minim european, planificat pentru 1 ianuarie 2025.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!