7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSportAlte sporturiOrganizatorul galelor  Kombat London, o nouă funcție

Organizatorul galelor  Kombat London, o nouă funcție

John Smith a fost numit Președinte Regional al Sindicatului Național al Polițiștilor Smart Pol pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

A devenit cunoscut după ce a organizat două gale MMA de mare succes la Londra, iar acum marchează o nouă reușită profesională. La data de 1 iunie, John Smith a fost numit Președinte Regional al Sindicatului Național al Polițiștilor Smart Pol pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Acesta are o serie de atribuții și responsabilități.

“Are un nume străin dar este get beget român! John Smith (46 de ani) a devenit cunoscut după ce anul trecut a desfășurat două gale sportive importante pe teritoriul Marii Britanii, țară în care s-a și stabilit de aproape 20 de ani. Prima gală Kombat London a avut loc pe 17 martie, iar cea de-a doua pe data de 30 iunie, ambele desfășurându-se pe unul dintre marile ringuri din Regatul Unit al Marii Britanii”, se precizează într-un comunicat de presă remis cotidianului na’ional ROMÂNIA LIBERĂ.

Numeroase nume mondiale, dar și de pe meleagurile românești au intrat în burgul londonez din nord-vestul Londrei, Harrow, pentru a se lupta pentru trofeul KOMBAT LONDON, iar cea mai importantă prezență de-atunci a fost a primarului din Harrow Ramji Chauhan. Anul acesta John Smith s-a bucurat de o nouă reușită în plan profesional. Acesta a fost numit Președinte Regional al Sindicatului Național al Polițiștilor Smart Pol pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, o funcție care aduce cu ea o serie de atribuții și responsabilități. Funcția de președinte regional este valabilă pentru o perioadă de trei ani timp în care trebuie să dovedească și să își îndeplinească toate obligațiile. Nu este străin de acestea având în vedere că de câțiva ani este patronul unei firme de pază și protecție de pe teritoriul Londrei. La concertul Andrei de pe Wembley Arena, din data de 17 martie, unde au fost prezenți peste 12.000 de spectatori, John Smith a pus la dispoziție 60 de bodyguarzi pentru ca lucrurile să se desfășoare fără incidente.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Circulație reluată temporar pe Podul Giurgiu-Ruse în perioada sărbătorilor

Lucrările de reparații majore la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse vor fi suspendate temporar între 20 decembrie 2024 și 7 ianuarie 2025. În această perioadă, traficul...

Platforma Spotify, acuzată că promovează artiști fictivi pentru a reduce costurile

Spotify este acuzată că își completează listele de melodii cu piese atribuite unor artiști fictivi, o practică menită să reducă plățile către muzicienii reali,...

Val de atacuri cu drone în Rusia: Aeroporturi închise temporar

Rusia se confruntă cu un nou val de atacuri cu drone lansate de Ucraina, care a dus la întreruperea temporară a operațiunilor pe aeroporturile...
Ultima oră
Pe aceeași temă