Se reintroduce serviciul militar obligatoriu în Germania. Ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius, este aşteptat să-şi prezinte propunerea privind serviciul militar obligatoriu, potrivit capital.ro.
Se reintroduce serviciul militar obligatoriu în Germania
Ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius, își va dezvălui planurile referitoare la un nou model de serviciu militar obligatoriu. În primă fază, el își va prezenta planurile în Comisia de Apărare a Bundestagului, camera inferioară a Parlamentului de la Berlin, urmând să susțină apoi o conferință de presă în cursul după-amiezii.
Boris Pistorius susține introducerea unei forme de serviciu militar obligatoriu, măcar într-o măsură limitată, un subiect ce a stârnit controverse în Germania. Boris Pistorius a ordonat realizarea unor studii privind diferite modele de serviciu militar obligatoriu în țară. În timpul unei dezbateri parlamentare, a spus că nu crede că Germania poate conta exclusiv pe voluntari pentru îndeplinirea serviciului militar.
Serviciul militar obligatoriu pentru bărbați a fost eliminat în mod efectiv din Germania în anul 2011, după o perioadă de 55 de ani. Totuși, legislația germană încă prevede posibilitatea unei rechemări în caz de război sau alte tensiuni.
În ultimii ani, armata germană a suferit de pe urma unui deficit de personal. Anul trecut, efectivele ei au scăzut la 181.500 de soldați, în ciuda eforturilor de a atrage voluntari.
Serviciu militar și pentru femei
Dezbaterea publică privind introducerea serviciului militar obligatoriu pentru femei în Germania a prins contur. Doi lideri de frunte din CDU și SPD cred că modelul actual, care impune serviciul militar obligatoriu doar pentru bărbați, nu mai este adecvat în contextul actual. Ei susțin că ar trebui să fie extins pentru a include și femeile.
În prezent, femeile se alătură Bundeswehr-ului în mod voluntar. Cu toate acestea, această practică ar putea să fie revizuită, dacă Daniel Günther (CDU), prim-ministrul din Schleswig-Holstein, și Eva Högl (SPD), comisarul pentru Apărare al Bundestag-ului, își fac auzită vocea.
„Serviciu militar obligatoriu pentru femei în Germania. Nu ar mai fi potrivit să ne concentrăm doar pe bărbați tineri. Dezbaterea de recrutare care tocmai a reluat trebuie să fie despre noi concepte și o abordare la nivel de societate. Nu ar trebui să se mai facă distincție pe criterii de gen.
Pentru apărarea noastră avem nevoie de bărbați și femei în mod egal în Bundeswehr”, a declarat comisarul pentru Apărare din Germania într-un interviu acordat pentru „Augsburger Allgemeine”.
Daniel Günther, ministru-președinte al landului nemțesc Schleswig-Holstein, vede lucrurile în același mod.
„Răspundem la întrebarea justiției între sexe spunând că serviciul militar obligatoriu trebuie să se aplice bărbaților și femeilor”, a zis el.
Boris Pistorius: Germania trebuie să ia în considerare introducerea serviciului militar obligatoriu
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, este de părere că, având în vedere situaţia de securitate şi nevoile armatei, Germania trebuie să ia în considerare introducerea serviciului militar obligatoriu, notează AFP, potrivit agerpres.ro.
Trebuie să ne întrebăm cine urmează să apere această ţară când lucrurile devin serioase”, a declarat Boris Pistorius miercuri în cursul unei dezbateri asupra bugetului în Bundestag, camera inferioară a parlamentului german.
“Nu putem ignora această dezbatere”, a spus el, fără a se angaja în problema serviciului militar. “Fiecare model are nevoie de o majoritate politică şi de o societate care să-l susţină”, a continuat ministrul apărării.
În plus, el a reafirmat nevoia de a întări Bundeswehr-ul, armata germană, şi, prin urmare, de a creşte cheltuielile pentru apărare.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!