4.1 C
București
luni, 2 decembrie 2024
AcasăBookPrecomandă cartea de memorii a Angelei Merkel: Libertate. Amintiri 1954-2021

Precomandă cartea de memorii a Angelei Merkel: Libertate. Amintiri 1954-2021

Obișnuiești să citești memorii și biografii și vrei să afli cât mai multe detalii despre viața celor mai influenți oameni din ultimul secol? În cazul acesta, avem o veste excelentă: la BOOKZONE este disponibilă cartea Libertate. Amintiri 1954-2021, de Angela Merkel. Este o carte așteptată de multe persoane, având în vedere popularitatea Angelei Merkel. În continuare, îți vom spune pe scurt despre ce este vorba în carte și, de asemenea, îți vom prezenta cele mai importante informații despre Angela Merkel. De asemenea, la Bookzone vei găsi și alte carti de memorii si biografii.

Angela Merkel s-a născut pe 17 iulie 1954, în Hamburg Germania. Este considerată una dintre cele mai influente și longevive figuri politice din Europa contemporană. A crescut în Germania de Est și a studiat fizica la Universitatea din Leipzig, obținând un doctorat în chimie cuantică. După căderea Zidului Berlinului în 1989, Merkel a intrat în politică, alăturându-se partidului nou-format, Alianța pentru Germania, care s-a unit ulterior cu Uniunea Creștin-Democrată (CDU).

Anul 1991 i-a adus Angelei Merkel o reușită importantă în carieră: a fost numită ministru pentru femei și tineret în guvernul cancelarului Helmut Kohl, fiind cea mai tânără membră a cabinetului său. Ulterior, a devenit ministru al mediului, conservării naturii și siguranței nucleare. În 2000, Merkel a devenit liderul CDU, fiind prima femeie care a ocupat această funcție.

Cea mai importantă realizare a Angelei Merkel a venit în anul 2005, când a fost aleasă drept cancelar al Germaniei. Astfel, a devenit prima femeie și primul cetățean din fosta RDG care a deținut această funcție. A avut un mandat de 16 ani, timp în care a condus Germania prin multiple crize: criza financiară globală din 2008, criza zonei euro și criza migrației din 2015. Și-a câștigat respectul atât pe plan intern, cât și internațional pentru modul cum a gestionat toate aceste crize și nu numai. 

Chiar dacă uneori a fost criticată pentru deciziile sale de compromis, Angela Merkel a fost văzută ca un bastion al stabilității și rațiunii în politica europeană. În 2021, după un mandat de 16 ani, Angela Merkel s-a retras din funcția de cancelar.  A lăsat o moștenire impresionantă, întrucât a fost cunoscută pentru integritatea și devotamentul ei. Chiar și în prezent, Angela Merkel este un simbol al leadershipului.

Recent, Angela Merkel a anunțat că va publica o carte de memorii, scrisă împreună cu al ei consilier politic de lungă durată, Beate Baumann: Libertate. Amintiri 1954 – 2021 de Angela Merkel. În carte, Angela Merkel își povestește viața împărțită în mod egal între două state și două realități: 35 de ani în Republica Democrată Germană (RDG) și 35 de ani în Germania reunificată.

Cu o sinceritate dezarmantă, Angela Merkel își descrie copilăria, tinerețea și studiile în RDG, rememorând evenimentele dramatice din 1989, anul căderii Zidului Berlinului și începuturile carierei sale politice. În paginile cărții vei găsi și impresii de la întâlnirile și discuțiile cu cei mai influenți lideri ai lumii. Angela Merkel explică în mod clar și precis deciziile care au modelat prezentul Germaniei, dar și al Europei. 

Este cu adevărat o carte deosebită, care va impresiona chiar și pasionații de istorie, care vor să afle mai multe despre deciziile care ne-au adus în acest punct.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă