Jasmine Paolini, jucătoare clasată pe locul 15 mondial, a reușit să se califice în semifinalele turneului Roland Garros. Italianca a învins-o pe Elena Ribakina, scor 6-2, 4-6, 6-4.
Jasmine Paolini, care s-a impus după două ore şi 3 minute de joc, o va întâlni în semifinale pe câştigătoarea meciului dintre belarusa Arina Sabalenka, numărul 2 mondial, şi rusoaica Mirra Andreeva (38 WTA), scrie Agerpres.
Paolini s-a născut în Castelnuovo di Garfagnana, un oraș din Toscana, și a debutat în circuitul WTA în 2015, transmite Yahoo News.
Ea a câștigat două titluri la simplu, dar s-a bucurat de cel mai productiv an de până acum în 2024, ajungând pentru prima dată în turul al patrulea al unui turneu de Grand Slam, la Australian Open, în ianuarie.
Performanța sa împotriva lui Elenei Ribakina – pe care a învins-o pentru a doua oară în cei nouă ani de carieră – a câștigat sprijinul publicului parizian, care a aplaudat-o pe tot parcursul prestației sale tenace.
Având în vedere că Jannik Sinner a ajuns, de asemenea, în optimi, vor fi italieni în semifinale atât la simplu masculin, cât și la simplu feminin la un turneu major, pentru prima dată în era Open.
„A fost un meci foarte greu. Am fost un pic emotivă în setul al doilea”, a declarat Paolini.
„Mi-am spus: ‘OK, este bine. Ribakina este o mare campioană, așa că se poate întâmpla (n.r. să am emoții)’. Am încercat să lovesc fiecare minge cu atenție și a funcționat, sunt aici. Am încercat să rămân acolo la fiecare punct, să uit ce s-a întâmplat în setul al doilea. Am reușit să revin și accept asta și să lupt din nou. Vă mulțumesc foarte mult că m-ați încurajat”, a conchis Paolini.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!