19.3 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăLifestyleDiscoverEU. CE distribuie peste 1.400 de permise de călătorie tinerilor români

DiscoverEU. CE distribuie peste 1.400 de permise de călătorie tinerilor români

Ultima rundă a programului DiscoverEU, anunțată de Comisia Europeană luni, va oferi un total de 35.511 de permise de călătorie tinerilor din Europa, din care 1.475 provin din România. Aceste permise de călătorie permit deplasarea gratuită în Europa pentru tinerii beneficiari, începând cu această vară.

DiscoverEU, ca parte a programului Erasmus+, oferă rezidenților în vârstă de 18 ani din statele membre ale UE și din țările asociate la Erasmus+ posibilitatea de a călători în întreaga Europă și de a explora diversitatea acesteia. Beneficiarii permiselor au oportunitatea de a învăța despre patrimoniul cultural și istoria europeană, intrând în contact cu oameni din întregul continent.

„Ca număr de participanţi, această rundă de înscrieri are cel mai mare succes de când DiscoverEU a aderat la programul Erasmus + în 2021. Mă bucur că atât de mulţi tineri vor avea ocazia de a descoperi Europa şi de a-i explora cultura şi istoria. Entuziasmul din ce în ce mai mare al tinerilor, evidenţiat în timpul Anului european al tineretului 2022 şi al Săptămânii europene a tineretului 2024, este cu adevărat grăitor”, a declarat comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Iliana Ivanova, potrivit Agerpres.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă