4.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSocialSocietatePeste 150.000 de oameni în trei zile, la West Side Flower Fest!...

Peste 150.000 de oameni în trei zile, la West Side Flower Fest! Cel mai mare festival al florilor din România, în cifre

A doua ediție a West Side Flower Fest a venit să umple cu bucurie și frumos inimile a peste 150.000 de oameni. Parcul Drumul Taberei din Sectorul 6 a fost, în acest weekend, polul distracției, cel mai atractiv eveniment din Capitală. Singurul regret al tuturor a fost că… s-a terminat.

Este absolut superb, sunt venită de dimineață și vreau să-mi petrec aici tot restul zilei, să savurez tot, fiecare aranjament, fiecare grădină, să stau pe iarbă și să simt mirosul florilor”, spune o tânără. „Suntem atât de stresați, atât de obosiți, încât o gură din asta de fericire, chiar dacă e atât de rară, e binevenită”; „Este ca un izvor de energie pentru toată lumea”, adaugă două doamne, cu fața radiind de fericire.

Peste 150.000 de oameni au vizitat festivalul florilor, de vineri, ora 16.00, până duminică, ora 21.00. Mulți au venit din localități învecinate sau chiar de la sute de kilometri distanță special pentru acest eveniment.

Un eveniment organizat de o echipă mică, dar inimoasă, din cadrul Primăriei Sectorului 6, alături de care au fost implicate sute de persoane.

Evenimentul s-a autosusținut financiar

Acest festival e făcut cu forțe proprii. Nu cu firme din afară, ci cu oameni din Primăria Sectorului 6, care au muncit la el. Mie nu-mi place să tocăm bani publici pe evenimente. Acesta s-a autofinanțat prin sponsorizările pe care le-am primit, din banii plătiți de cei care au venit aici să vândă. Marele avantaj este că ne aduce pe toți la un loc și că petrecem timp de calitate, în comunitate. Iar comunitățile care se creează sunt mai atașate de spațiul în care locuiesc și au mai multă grijă de el”, a declarat duminică seara, la finalul festivalului, primarul Ciprian Ciucu.

West Side Flower Fest, în cifre

West Side Flower Fest a fost grandios atât prin numărul mare de expozanți și de vizitatori, cât și prin decorurile și aranjamentele florale spectaculoase, care au transformat Parcul Drumul Taberei într-un tărâm magic, al florilor. Iată ce a însemnat, în cifre, acest eveniment!

  • 21 de grădini tematice au fost amenajate în parc de ADPDU Sector 6, alături de 65 de studenți și 17 profesori coordonatori de la 6 universități din țară. 18 dintre grădini au intrat într-un concurs la care s-au acordat peste 53.000 de voturi online.
  • 5 zile s-a lucrat pentru a crea frumosul din Parcul Drumul Taberei.
  • 3.000 de copii au participat la atelierele gratuite organizate de DGASPC Sector 6 și de partenerii de la Atelierele Ilbah.
  • 850 de flori au fost plantate în cadrul atelierelor și luate acasă.
  • Peste 5.500 de fotografii printate.
  • 2.500 de acadele dăruite copiilor.
  • 150 de seniori de la Cluburile Seniorilor și din programul „Mișcare pentru sănătate” au fost implicați.
  • 250  de copii de la Centrul de Recreere și Dezvoltare Personală „Conacul Golescu-Grant” au susținut momente artistice.
  • 50 de voluntari, adulți cu dizabilități sau beneficiari ai magazinului social al DGASPC au dat o mână de ajutor.
  • S-au vândut: 5.200 de flori la ghiveci, 200 de buchete de lavandă, 400 de bijuterii din flori, 7.400 de cupe de înghețată, 2.600 de pahare de limonadă, 700 de cafele și frappe-uri, 1.800 de pahare de bere, 300 de pahare de prosecco, 600 de clătite, 700 de pizza, 1.500 de plăcinte suberek, 350 de pahare de socată, 700 de porții de cartofi prăjiți, 800 de porții de hotdog, 150 kg de dulciuri turcești.

Aceste date sunt doar de la câțiva dintre vendorii și expozanții festivalului. Obosiți, dar fericiți, au ținut să ne transmită în această dimineață un mic feedback: „Nu am cuvinte să exprim cum m-am simțit în acest weekend, pentru mine nu există fericire mai mare. A fost mai frumos decât anul trecut, eu am depășit vânzările”; „Ați creat cel mai frumos, prietenos și relaxat ambient, iar asta s-a văzut în zâmbetele tuturor!”; „De departe unul dintre cele mai frumoase evenimente la care am participat”; „Ați fost magici și ne-ați făcut și pe noi să ne simțim la fel!”.

Ne-au fost alături și le mulțumim Magic FM, Atelierele ILBAH, Phoenix Media, Visit Bucharest, Ultima Oră, Ziarul News, PRwave, Canal 33, România Liberă, Fashion8, Future Economy.

Cu West Side Flower Fest ne vom revedea anul viitor. Până atunci, ne așteaptă alte evenimente frumoase, de calitate, în Sectorul 6. Urmează „Cinema sub Stele” (în vară), Hallo Fest (în toamnă) și West Side Christmas Market (în iarnă).

Cele mai citite

Elon Musk, un alt câștigător al alegerilor din SUA. A stabilit un nou record de avere

Averea netă a lui Elon Musk a ajuns la un maxim istoric de 347,8 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, pe fondul creșterii...

Alegeri prezidențiale 2024: Peste 53.000 de români au votat deja în străinătate până sâmbătă dimineață

Votul pentru alegerile prezidențiale din 2024 a început vineri în cele 951 de secții organizate în străinătate. Românii aflați în afara granițelor pot vota...

Elon Musk, un alt câștigător al alegerilor din SUA. A stabilit un nou record de avere

Averea netă a lui Elon Musk a ajuns la un maxim istoric de 347,8 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, pe fondul creșterii...
Ultima oră
Pe aceeași temă