Iata o mostra de respectarea CCM (Contractul Colectiv de Munca) de catre „investitorul strategic” de la ARO, John Perez. Luni, 31 octombrie a.c., conducerea ARO s-a milostivit si cu o intarziere de „numai” 10 luni a acordat in sfarsit salariatilor uzinei din Campulung prima pentru Craciunul din 2004. Astfel, cei 1100 de salariati ai ARO, cati au mai ramas dintr-un total de peste 7000 de angajati, au primit cate 1.100.000 lei drept prima pentru Craciunul din… 2004. Potrivit liderului Sindicatului ARO, Gheorghe Apostu, „destul de probabil ca evenimentul nu s-ar fi produs nici acum, dar s-a intamplat ca saptamana trecuta noul actionar majoritar Manuel Baez sa se afle in Romania pentru discutii cu oficialitatile romane privind soarta uzinei ARO. In urma discutiilor de la AVAS cu dl Corin Lunganu, probabil s-a ajuns la o anumita intelegere, conditionata printre altele si de aceasta prima pe care ar fi trebuit s-o primim in ajunul Craciunului de anul trecut”. Un alt eveniment este cel de pe data de 10 noiembrie a.c., cand la Timisoara se va relua procesul dintre creditorii ARO si actionarul majoritar. La termenul anterior avocatul salariatilor ARO si al disponibilizatilor solicitase instantei timisene schimbarea administratorului judiciar de la ARO, Gheorghe Banu. Efectul? Gheorghe Banu a facut pe dracu-n patru si le-a mai dat salariatilor cate 1.100.000 lei, numindu-i prima de Craciun. Pe de alta parte, si prezenta in Romania a lui Manuel Baiez a lasat multe semne de intrebare: „Cum, dom'ne, sa vina in Romania si nici sa nu treaca pe la ARO? Cine a mai vazut asa ceva?!” se intrebau mirati sindicalistii. Cert este ca, la sfarsitul acestei saptamani, AVAS va organiza o conferinta de presa in cadrul careia va face o informare si asupra discutiilor avute cu „boss”-ul din Miami, despre care Corin Lunganu sustine ca l-a cucerit!
In cadrul aceleiasi conferinte de presa, conducerea AVAS va face cunoscut daca accepta sau nu investitiile Cross Lander USA Inc. facute in America pentru ca, la ARO Campulung, „investitorul strategic” a uitat sa investeasca macar un cent.