31.2 C
București
duminică, 7 iulie 2024
AcasăPoliticăCiolacu anunță că se modifică plafonul de la care se impozitează pensiile

Ciolacu anunță că se modifică plafonul de la care se impozitează pensiile

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, luni, că de la 1 septembrie, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste care se impozitează pensiile, prag care acum este de 2.000 de lei, conform agerpres.ro.

Ciolacu a fost întrebat la Realitatea Plus dacă s-a făcut analiza cu privire la impozitarea pensiilor peste 2.000 de lei şi dacă aceste pensii vor mai fi impozitate.

„La un moment dat cineva a decis, pe anumiţi indicatori presupun, ca peste plafonul de 2.000 să fie o impozitare. Între timp ştim foarte bine că nivelul de trai s-a scumpit, au existat anumite indexări, deci, cu alte cuvinte, trebuie să existe o corecţie şi la plafon astfel încât raportarea la puterea de cumpărare a celor 2.000 de lei … Trebuie să faci o nouă raportare, să vezi care este nominal pragul de unde începe să crească. E normal să o facem concomitent cu recalcularea pensiilor modificarea acestui prag”, a spus premierul Ciolacu.

În prezent, pensiile sub 2.000 de lei nu sunt impozitate. Impozitul este de 10% din diferenţa ce depăşeşte 2.000 de lei. De exemplu, o pensie de 2.800 de lei este impozitată cu 80 de lei.

Ciolacu: În noua lege a pensiilor va fi eliminat pragul de 9,4% din PIB

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că în noua lege a pensiilor va fi eliminat pragul de 9,4% din PIB, reprezentând cheltuieli cu pensiile. El a subliniat, în debutul şedinţei de Guvern, că în anul următor nu vor exista măriri de impozite, dar a solicitat şi un plan de măsuri pentru creşterea colectărilor la bugetul de stat.

Premierul a mai precizat că Guvernul va analiza în şedinţa de joi proiectul noii legi a pensiilor din sistemul public. El a menţionat că aceasta este “una dintre cele mai importante legi” din acest mandat şi va aduce două majorări de pensii în anul 2024.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Rușii anunță distrugerea a două lansatoare Patriot în Odesa

Agențiile de presă de stat din Rusia au raportat că rachetele balistice rusești Iskander au distrus două lansatoare pentru sistemele de rachete sol-aer Patriot...

Rușii anunță distrugerea a două lansatoare Patriot în Odesa

Agențiile de presă de stat din Rusia au raportat că rachetele balistice rusești Iskander au distrus două lansatoare pentru sistemele de rachete sol-aer Patriot...

10 trenuri sunt blocate în drumul spre mare

Circulația între București și Constanța este oprită, din cauza unui incendiu de vegetație Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a transmis un comunicat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă