Șeful guvernului de la Budapesta, premierul Viktor Orbán, este de părere că „Bruxelles-ul împușcă Ungaria pe la spate”, referindu-se la atitudinea pe care o are conducerea UE față de Ungaria și, într-o mai mică măsură, chiar și conducerea NATO.
Premierul Viktor Orbán și-a prezentat acest punct de vedere într-un interviu pe care l-a acordat, la data de 24 mai 2024, postului Kossuth Rádió, care este un post de stat. Idei din acest interviu au fost retransmise de site-ul de știri Telex.hu. Interviul din ziua de 24 mai face parte din ciclul de interviuri săptămânale pe care le acordă premierul Orbán.
„Bruxelles-ul împușcă Ungaria pe la spate”, a susținut premierul Ungariei, criticând, în acest context, o decizie a UE care „a amendat Ungaria cu șase milioane de euro pe zi pentru că nu a lăsat să intre migranți”. Premierul Orbán a spus că o asemenea decizie este un lucru „absurd”.
Pe de altă parte, în interviul din 24 mai 2024, premierul Orbán a făcut dezvăluiri despre eventualele planuri ale NATO și despre relațiile Ungarie cu NATO, în acest context. Orbán a vorbit pe larg despre motivul pentru care a fost creată Alianța Atlantică și a subliniat că Ungaria continuă să respecte carta Alianței. „În cartă nu se menționează nicio implicare a NATO într-un război în afara teritoriului său, în țări care nu fac parte din NATO”, a subliniat premierul Ungariei. Cu toate acestea, există deja comitete și grupuri operaționale care elaborează cum ar arăta o asemenea misiune NATO, a susținut Viktor Orbán.
Premierul Ungariei a dezvăluit că și reprezentanți ai Ungariei participă la asemenea întâlniri dar a precizat că diplomații din țara lui „nu susțin participarea la un război în afara teritoriului NATO”. „Suntem acolo dar parcă nu am fi fost”, a declarat premierul Orbán, citat de site-ul Telex.hu. Această frază este ambiguă dar ar putea însemna că poziția reprezentanților Ungariei nu este luată în seamă la nivelul conducerii NATO. Premierul Ungariei ar fi spus, în interviul pentru Kossuth Rádió, că nu știe cât timp își mai poate păstra Ungaria această poziție.
„Acum au venit cu un nou termen în NATO pentru a descrie poziția Ungariei, se numește non-participant. Acum suntem neparticipanți. Există o altă expresie în politica internațională: < opt out > (cel care renunță – n.n.). Momentan nu suntem participanți, dar nu am renunțat încă, dacă ar fi să renunțăm, participarea noastră la structura militară a NATO și poziția noastră s-ar schimba”, a explicat premierul Orbán. El a dezvăluit că există o echipă de avocați care lucrează la modul în care Ungaria poate continua activitatea internațională ca membru al NATO dar fără a lua parte la operațiuni ale NATO în afara teritoriului NATO.
Premierul Ungariei a sugerat că o posibilă acțiune NATO la care Ungaria nu va participa ar fi o acțiune în Ucraina (care nu este membru NATO). „Există asemănări alarmante între starea de spirit de dinaintea Primului Război Mondial și a celui de-al Doilea Război Mondial și atmosfera actuală. Ceea ce se întâmplă astăzi la Bruxelles și la Washington, poate acum mai mult la Bruxelles decât la Washington, este un fel de stare de spirit pentru un posibil conflict militar direct, o putem numi o pregătire a Europei pentru a intra în război”, a susținut premierul Ungariei, Viktor Orbán.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!