6.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăPoliticăBătaie în Parlament: Florin Roman, bătut de Dan Vîlceanu -VIDEO

Bătaie în Parlament: Florin Roman, bătut de Dan Vîlceanu -VIDEO

Au apărut primele imagini cu bătaia din Parlament, între Dan Vîlceanu şi Florin Roman, care a avut loc în antecamera sălii de plen, în care se vede cum cei doi se împing iar Vîlceanu încearcă să îl muşte pe liberal de faţă, în timp ce îl ţine de gât.

În imaginile surprinse pe holul de intrare în sala de plen a Camerei Deputaţilor, cei doi parlamentari se împing şi se iau în braţe, iar Dan Vîlceanu îl prinde pe Florin Roman de gât şi încearcă să îl muşte de faţă. Cei doi se îndreaptă apoi spre o zonă unde camera video nu mai are acoperire, însă pare că Florin Roman cade.

În acel moment, de cei doi se apropie deputatul PNL Florian Emil Dumitru, care îi adresează câteva vorbe lui Dan Vîlceanu, în timp ce acesta pleacă.

Deputatul PNL Florin Roman susţine marţi, într-o ppostare pe Facebook, că deputatul Dan Vîlceanu l-a agresat la ieşirea din sala de plen, în mod golănesc, cu o lovitură cu genunchiul aplicată în zona nasului.

El a povestit că Vîlceanu a încercat să îl muşte şi l-a prins de gât. Roman anunţă că va depune solicitare de sancţionare a deputatului, pentru lovire şi va depune plângere penală împotriva acestuia.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a reacţionat, afirmând că ”violenţa fizică este de neacceptat”, mai ales în Parlament şi apreciază că atacul asupra lui Florin Roman ”arată măsura unei lipse de caracter şi conduită morală din partea deputatului Dan Vîlceanu”.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Aplicația ChatGPT pentru Windows, disponibilă acum și pentru utilizatorii versiunii gratuite

Noua aplicație promite o soluție rapidă și accesibilă pentru utilizatorii Windows, facilitând integrarea ChatGPT în activitățile zilnice Aplicația ChatGPT pentru Windows, lansată, inițial, exclusiv pentru...

Aplicația ChatGPT pentru Windows, disponibilă acum și pentru utilizatorii versiunii gratuite

Noua aplicație promite o soluție rapidă și accesibilă pentru utilizatorii Windows, facilitând integrarea ChatGPT în activitățile zilnice Aplicația ChatGPT pentru Windows, lansată, inițial, exclusiv pentru...

Xi Jinping: China este „gata să lucreze” cu Trump

Liderul chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu președintele Joe Biden, o ultimă întrevedere înainte ca administrația Trump să preia conducerea Liderul chinez Xi Jinping a...
Ultima oră
Pe aceeași temă