La data de 17 mai 2024, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, au desfășurat o amplă acțiune pentru documentarea și probarea activităților infracționale într-un dosar penal. Acesta vizează fapte legate de comercializarea și traficul ilicit de produse accizabile, în special produse petroliere și țigarete de proveniență extracomunitară.
Din investigațiile efectuate de polițiști, sub coordonarea procurorilor, au fost obținute dovezi solide cu privire la activități infracționale desfășurate de mai multe persoane din zonele urbane și rurale ale Sucevei și Rădăuțiului. Aceste persoane sunt suspectate că, în perioada ianuarie – mai 2024, au depozitat, transportat și comercializat carburanți și țigarete de contrabandă. Grupul infracțional beneficia de conexiuni criminale bine stabilite, creând circuite infracționale pentru a facilita și extinde activitățile lor ilicite.
Operațiunea s-a desfășurat cu scopul de a combate acest fenomen și de a reduce impactul negativ al acestor activități ilegale asupra economiei și societății. Polițiștii și procurorii continuă cercetările pentru a identifica și reține toate persoanele implicate și pentru a aduna toate probele necesare în vederea tragerii acestora la răspundere conform legii.
Comunicatul Poliției Române
La data de 17 mai 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au desfăşurat o acţiune, pentru documentarea și probarea activității infracționale într-un dosar penal vizând fapte din sfera comercializării și traficului ilicit cu produse accizabile, în special produse petroliere – carburanți și țigarete de proveniență extra comunitară.
Din cercetările efectuate de către polițiști, sub coordonarea procurorilor, au fost obținute date și indicii temeinice cu privire la preocupări de natură infracțională a mai multor persoane din zona urbană și rurală Suceava și Rădăuți, care, în perioada ianuarie – mai 2024, ar fi depozitat, tranzitat sau comercializat carburanți și țigarete de contrabandă, beneficiind de conexiuni infracționale și stabilind circuite infracționale pentru dezvoltarea activităților ilicite.
Astfel, la data de 17 mai 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Suceava, sprijiniți de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și Serviciului Ordine Publică, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, au pus în executare 25 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiile Suceava și Rădăuți, orașele Milișăuți și Vicovu de Sus, precum și în comunele Dornești și Șcheia, în vederea completării probatoriului administrat în cadrul dosarului penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat și spălarea banilor.
De asemenea, au fost percheziționate 32 de autovehicule.
În urma activităților desfășurate, au fost descoperiți și indisponibilizați 5.795 de litri de lichid având culoare și miros specific motorinei (hidrocarburilor), în valoare de aproximativ 42.000 de lei, fiind prelevate probe pentru analiză și efectuarea unor expertize fizico-chimice.
Totodată, au fost indisponibilizate 3 autoutilitare, de aproximativ de 50.000 de lei, existând bănuiala utilizării în activități infracționale.
În urma perchezițiilor, au mai fost descoperite și 4 pompe artizanale pentru transvazarea carburanților, 80 de litri cu substanță având trăsături specifice metanolului, de aproximativ 2.400 de lei, 13.340 de bucăți de țigarete, netimbrate și de proveniență extracomunitară, în valoare de aproximativ 11.350 de lei, precum și sume importante de bani, telefoane mobile, sigilii de vagoane transport feroviar, înscrisuri ce constituie mijloace materiale de probă în cauză.
În continuare, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor aspectelor ce interesează cauza și conturării situației procesuale pentru fiecare persoană cercetată, se vor desfășura activități procedurale sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
În timpul perioadei de documentare a activităților infracționale derulate de către persoanele vizate în cauză, s-a beneficiat de suport de specialitate din partea Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!