29.2 C
București
joi, 26 septembrie 2024
AcasăSocialAccident la trecere la nivel cu calea ferară dintre Avrig-Făgăraș

Accident la trecere la nivel cu calea ferară dintre Avrig-Făgăraș

București, 11 mai 2024

Astăzi, 11 mai 2024, în jurul orei 08:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul IR 473 Budapesta – București Nord.
Cei 112 de pasageri şi personalul feroviar din trenul IR 473 nu s-au aflat în pericol.
Trenul are o întârziere de aproximativ 180 de minute.
Traficul feroviar este întrerupt temporar fiind necesară intervenția organelor abilitate pentru eliberarea linei. În acest context, este posibil să apară întârzieri și la alte trenuri de călători care tranzitează zona în care circulația este temporar întreruptă. Informații privind reluarea circulației pot fi solicitate la CNCF “CFR” SA, administratorul infrastructurii feroviare.
CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întimpinate.
Pasagerii care au bilete la aceste trenuri în trafic intern și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.
Informații actualizate despre circulația trenurilor sunt disponibile la:
• 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
• numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
• în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
• pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
• pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers tren trafic intern.
• la personalul nostru din staţii.

Despre CFR Călători:
Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI
„CFR CĂLĂTORI”- S.A.
Compartiment Relații cu Mass- Media                                                             

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

BERD: Economia României va crește cu doar 1,4% în 2024, afectată de scăderea cererii externe și încetinirea sectorului IT

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a revizuit în scădere prognozele privind evoluția economiei României pentru 2024, indicând o creștere de doar 1,4%,...

Premierul slovac Robert Fico primește din nou o amenințare

Robert Fico, premierul Slovaciei, a primit o scrisoare care conținea un glonț din partea unui expeditor necunoscut, a anunțat guvernul de la Bratislava, miercuri,...

Peste 22.000 de persoane trec în Siria în contextul loviturilor israeliene asupra Libanului: surse de securitate siriene.

Surse de securitate siriene au declarat că peste 22.000 de persoane au trecut din Liban în Siria prin două dintre punctele de trecere a...
Ultima oră
Pe aceeași temă