Mircea Geoană, posibilul candidat la alegerile prezidențiale, spune că România este condusă de o generaţie politică „tot mai incompetentă” şi că politicieni care nu au cunoştinţe elementare ajung în posturi de care depinde soarta a milioane de români.
„Ţara a fost şi e condusă de o generaţie politică tot mai incompetentă şi golită de sentimentul iubirii adevărate de ţară. Vedem de ani buni cum prea mulţi politicieni se zbat între lăcomie şi neputinţă. Sunt mulţi politicieni care nu ştiu economie, nu ştiu legislaţie, nu au practic nicio calificare dovedită şi totuşi conduc guverne, ministere, agenţii şi companii de stat. Politicieni care nu au învăţat aproape nimic în viaţa lor, nu au cunoştinţe elementare şi, cu toate astea, ajung în posturi de care depinde soarta a milioane de români. A ajuns aproape de neimaginat ca un ministru sau un prim-ministru al României să poată vorbi o limbă străină. Asta într-o perioadă în care dacă un lider nu vorbeşte măcar limba engleză îşi condamnă naţiunea la izolare. Iar atunci când aceşti lideri se exprimă în limba română, ai senzaţia uneori că îţi vorbeşte corigentul clasei”, a declarat Mircea Geoană în cadrul dezbaterii „Din Inima României în inima Europei”, organizată la Alba Iulia de Mişcarea „România Renaşte!”.
Potrivit lui Mircea Geoană, rezultatul acestei contraselecţii este blocajul şi sărăcirea ţării.
„România zace undeva la periferia Uniunii Europene, apăsată de indicatori economici slabi, datorii în creştere, golită de oameni şi de forţă de muncă, frustrată şi lipsită de relevanţă internaţională, pe care o merităm cu prisosinţă. Pentru că sistemul nostru politic este atât de defect şi statul român este atât de disfuncţional, nu are cum să fie altfel decât disfuncţional, atâta vreme cât sistemul politic nu-şi face datoria. Acesta este adevăratul motiv pentru care suntem ultimii în marea majoritate a clasamentelor europene”, a spus Geoană.
Acesta a menţionat că sunt şi foarte mulţi oameni politici şi funcţionari ai statului român care sunt competenţi, buni patrioţi şi care încearcă să-şi facă datoria. „Însă, prea mulţi dintre ei sunt puşi deoparte, timoraţi sau îndepărtaţi de o oligarhie politică ale cărei apucături sunt mai aproape de năravurile fanariote decât de meritocraţia care defineşte orice sistem performant, modern în această lume. Din cauza acestei oligarhii, o Românie născută din unire şi capabilă de lucruri măreţe este astăzi îngrozitor de scindată şi se zbate în continuare nemeritat la periferia Europei”, a susţinut Mircea Geoană.
Geoană a spus că pe acelaşi teritoriu, există două ţări separate: România oraşelor bogate şi România săracă. „Eurostat ne spune că opt oraşe mari ale ţării produc 80% din PIB-ul naţional, iar restul ţării restul. (…) Crunta inegalitate între grupul oraşelor mari, pe care trebuie să continuăm să le sprijinim să se dezvolte şi restul ţării arată o distribuţie a bogăţiei după scheme medievale, nu după modalităţi moderne. Cu banii concentraţi disproporţionat pe teritoriile elitei urbane şi cu marea majoritate a populaţiei abandonate la cheremul sărăciei. O sărăcie care se adânceşte odată cu incapacitatea guvernelor de a produce programe şi oportunităţi, investiţii şi locuri de muncă, în altă parte decât în fiefuri sau în firmele de casă”, a declarat Mircea Geoană.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!