8.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiAglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi între localităţile Comarnic şi Breaza. Poliţiştii acţionează în dispozitivul de siguranţă rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor staţiunilor montane de pe Valea Prahovei, dar şi pe celelalte artere rutiere importante la nivel naţional.

„Pentru siguranţa participanţilor la trafic, în condiţiile în care valorile de trafic vor creşte şi mai mult pe parcursul zilei, recomandăm conducătorilor auto să ia în considerare următoarele sfaturi:

– creşterea distanţei de siguranţă între vehicule;

– evitarea depăşirilor riscante, a coloanelor de autovehicule;

– planificarea cu atenţie a traseului de parcurs şi folosirea unor rute alternative;

– manifestarea respectului faţă de ceilalţi participanţi la trafic, semnalizând orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie sau a direcţiei;

– pe autostrăzi, acordarea priorităţii la ieşirea din spaţiile de servicii, punerea în funcţiune a luminilor de avarie la încheierea unei coloane care opreşte sau încetineşte brusc.

Nu circulaţi şi nu opriţi pe banda de urgenţă în mod nejustificat!” mai indică sursa citată.

Pentru DN 1 Bucureşti – Ploieşti – Braşov, pot fi folosite ca rute alternative următoarele artere rutiere:

– Bucureşti – Autostrada A3 – Ploieşti – Cheia – DN 1A – Braşov;

–  Bucureşti – Autostrada A1 – Piteşti – Câmpulung – DN 73 – Râşnov;

–  Bucureşti – DN 71 – Târgovişte – DN 72A – Câmpulung – DN 73 – Râşnov;

–  Bucureşti – Târgovişte – DN 71 Sinaia.

Pentru evitarea aglomerării autostrăzii A2 Constanţa – Bucureşti, poliţiştii rutieri recomandă şoferilor care se întorc de pe litoral folosirea rutelor alternative, respectiv:

– DN 2A Constanţa – Hârşova – Slobozia – Urziceni – DN 2 – Bucureşti;

– A2 – Feteşti sau Drajna – DN 3A – Lehliu-Gară – DN 3 – Fundulea – Bucureşti;

– DN 3 Constanţa – Murfatlar – Adamclisi – Ostrov (traversare cu bacul) – Călăraşi – DN 21 Călăraşi – Drajna – A2 Drajna – Bucureşti (sau, din municipiul Călăraşi – DN 3 – Lehliu-Gară – Fundulea – Bucureşti).

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Xi Jinping: China este „gata să lucreze” cu Trump

Liderul chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu președintele Joe Biden, o ultimă întrevedere înainte ca administrația Trump să preia conducerea Liderul chinez Xi Jinping a...

Xi Jinping: China este „gata să lucreze” cu Trump

Liderul chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu președintele Joe Biden, o ultimă întrevedere înainte ca administrația Trump să preia conducerea Liderul chinez Xi Jinping a...

Industria României, în declin pentru al șaselea an consecutiv

Economiștii avertizează că România are nevoie de o politică industrială clară, sprijin pentru inovație și tehnologizare Industria României continuă să fie în declin pentru al...
Ultima oră
Pe aceeași temă