Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a concediat doi șefi adjuncți ai biroului său și a numit un fost înalt oficial de securitate ambasador în Moldova, scrie Sky News, potrivit jurnalul.ro.
Un decret prezidențial a anunțat demiterea lui Andriy Smyrnov, care era responsabil pentru chestiuni de politică juridică, și a lui Oleksiy Dniprov, care conducea „aparatul” biroului. Aceștia se numărau printre cei 10 adjuncți ai șefului de cabinet al lui Zelenski.
În locul lor au fost numite Olena Kovalska, care a făcut parte dintr-un grup care l-a consiliat pe președinte cu privire la crearea unui tribunal pentru a urmări în justiție Rusia pentru invazia sa în Ucraina, și Iryna Mudra, care a fost ministru adjunct al justiției.
Într-un discurs, Zelenski a declarat că l-a numit pe Oleksiy Danilov, fostul șef al Consiliului de Securitate și Apărare al Ucrainei, în funcția de ambasador în Republica Moldova, spunând că Danilov a dorit o numire diplomatică.
Zelenski scapă ca prin minune de un atac cu drone la câteva sute de metri de el
Mai multe explozii s-au înregistrat miercuri la mai puţin de 200 de metri de convoiul oficial în care se aflau preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul grec Kyriakos Mitsotakis, înainte de întrevederea lor în oraşul ucrainean Odesa, transmite EFE, preluat de Agerpres, conform adevarul.ro.
Dar surse guvernamentale greceşti au semnalat că premierul Mitsotakis şi toţi membrii delegaţiei sale sunt bine, iar la câteva minute după incident premierul grec şi preşedintele ucrainean, amândoi teferi, au avut întâlnirea programată.
Vizita premierului grec la Odesa, menită să confirme sprijinul Greciei faţă de Ucraina în războiul cu Rusia, nu a fost anunţată public în prealabil, presa greacă relatând despre ea abia miercuri.
„Nu există nicio problemă legată de securitatea premierului sau a delegației grecești”, au declarat surse guvernamentale oficiale, potrivit publicației grecești Protothema, care scrie despre un atac cu rachete.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!