28.6 C
București
marți, 24 septembrie 2024
AcasăSpecialFara romani la simplu la Roland Garros

Fara romani la simplu la Roland Garros

Anda Perianu, singura romanca prezenta pe tabloul principal de simplu al intrecerilor feminine de tenis de la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Slem al anului, a fost eliminata ieri. Dupa accesul surprinzator in primele 64, la capatul a trei tururi de calificari, si victoria din runda inaugurala, in turul secund Perianu, prima reprezentanta a noastra ajunsa dupa sase ani in aceasta faza a prestigioasei competitii, a cedat in trei seturi, 6-3, 6-7 (5), 3-6, in fata australiencei Alicia Molik. Rezultatul a fost influentat si de cele cateva intreruperi datorate reprizelor de ploaie care au dat peste cap tot programul intrecerilor. Dupa abandonul lui Victor Hanescu de dinainte de inceperea competitiei, datorat unei accidentari, eliminarea lui Andrei Pavel in primul tur, a lui Razvan Sabau si a Andei Perianu in cel de-al doilea, Romania a ramas fara nici un reprezentant in intrecerile de simplu de la Roland Garros.

Cele mai citite

Crize, blaturi, zarzavaturi

Că vine criza, nu mai există îndoială. O spune cu punct și virgulă însăși președinta Băncii Centrale Europene: Economia mondială se confruntă cu...

ONU: Noi dovezi privind torturile aplicate de autoritățile ruse împotriva civililor ucraineni și prizonierilor de război

Comisia internațională independentă de anchetă privind Ucraina a identificat noi dovezi care demonstrează existența unor modele comune de tortură aplicate de autoritățile ruse împotriva...

Căruță în care se aflau patru persoane lovită de o mașină. Un bătrân a murit

Un accident tragic a avut loc pe un drum din județul Brașov, în care un bătrân de 72 de ani și nepoții săi au...
Ultima oră
Pe aceeași temă