Actualul guvern se dovedeste lipsit de chef atunci cand vine vorba de explicatii oferite populatiei in ceea ce priveste efectele avute de aderarea la UE asupra vietii fiecaruia dintre cetateni. Premierul s-a multumit in a se asigura ca publicitatea oficiala facuta in jurul deciziei din 16 mai a Comisiei Europene referitoare la stadiul de pregatire a Romaniei sa fie focalizata preponderent asupra domniei sale. Presedintele Ð care de regula afiseaza un aer sincer Ð s-a aratat la randul sau reticent in a aborda o analiza a impactului UE, limitandu-se la mentiunea ca cetatenii vor fi confruntati cu mari provocari.
Desigur, guvernul se poate declara, in mare, satisfacut pentru a fi reusit sa calmeze temerile UE in ceea ce priveste sistemul judiciar romanesc. Dar prea putine semne indica existenta unor planuri minutioase, elaborate din timp, pentru a asigura absorbtia completa a fondurilor UE, in valoare de 27 de milioane de euro, astfel ca Romania sa beneficieze cu adevarat de sprijinul financiar oferit in special ca masura preventiva fata de furtuna competitionala ce se va abate peste noapte dinspre UE asupra economiei romanesti. Anticiparea unor astfel de momente in esenta imprevizibile implica o deplina colaborare intre ministere si toti oficialii lor Ð aspect ramas, din nefericire, strain cutumelor administrative romanesti. In primul rand, insa, elaborarea unei astfel de strategii este blocata de luptele ce continua sa sfasie PNL si PD.
Temerile oficialilor legate de explicatii clare, neambigue, oferite cetatenilor in legatura cu efectele aderarii asupra buzunarelor deja goale ale oamenilor par deosebit de mari. Statutul de membru in structurile euroatlantice economice si de securitate nu este unul ieftin nici pentru Romania. Asa-numitele „bugete moi” Ð precum cele ale educatiei si sanatatii Ð au fost „usurate”, sumele fiind folosite pentru modernizarea dotarii fortelor de aparare a tarii sau pentru cofinantarea unor proiecte UE. S-a renuntat la subventionarea unor bunuri de prima necesitate, cum ar fi alimentele sau energia termica, iar parti intregi ale sectorului industrial au disparut ca urmare a solicitarilor UE de stopare a subventiilor acordate pana nu demult industriei strategice.
Initial, arhitectul acestei terapii-soc a fost FMI, institutie ce activa, din 1999, in parteneriat cu UE pentru a elabora o strategie menita sa asigure Romaniei o economie de piata functionala cu cel putin cativa ani inainte de momentul aderarii. In vremuri mult mai recente, guvernul a respins recomandarile ultraconservatoare ale FMI, considerate neadecvate tarii dornice de crestere economica dupa atatia ani de stagnare. Dar UE nu va mai putea fi nesocotita la fel de usor, pentru ca ea reprezinta mult mai mult decat un sfetnic intr-ale economiei – anume un intreg sistem politic totalmente nou pentru Romania, care va trebui mai intai sa-si croiasca propriul drum si sa-si gaseasca „locul”.
Probabil ca vom avea parte de cel putin alte 18 luni de coabitare dusmanoasa a celor cuibariti sub aripile de-acum frante ale Aliantei. Daca Romania va adera la UE in 2007, se prea poate ca partidele sa doreasca obtinerea de noi mandate din partea electoratului. Asteptarile ca electoratul sa fie nerabdator a rasplati partidele – fie responsabile de negocierile cu UE pe parcursul ultimilor ani cruciali, fie de demararea procesului de reforme pentru a inlatura indoielile Bruxelles-ului fata de stadiul de pregatire a Romaniei – vor fi, desigur, mari. In fine, mai putem presupune ca intreaga batalie electorala va fi axata pe problematica „castigatorului la puncte” in ceea ce priveste meritele, respectiv laurii aderarii, data intre formatiunile politice ale lui Basescu si Tariceanu, dar acest aspect ramane, deocamdata, simpla speculatie.
Pana acum, romanii s-au aratat, pe buna dreptate, interesati si deopotriva ingrijorati de efectele avute de fiecare stadiu in parte al aderarii asupra situatiei lor materiale. In 2007, starea generala de spirit nu va fi nicicum una de satisfactie, pentru ca nivelul de trai va ramane unul scazut, pe cand cureaua cetateanului va mai trebui stransa cu cateva gauri.
Daca politicienii vor pasi in fata populatiei zambind larg pentru a sugera ca ei sunt autorii reintegrarii europene si se vor astepta la aplauzele de rigoare, vor avea parte de o surpriza neplacuta si de proportii. In cel mai fericit caz, electoratul va prefera sa ramana acasa, iar in cel mai rau s-ar putea orienta spre partidele populiste sau chiar sa mai acorde o sansa PSD – indiferent ca acesta a reusit sau nu sa se reformeze.
Un scrutin desfasurat in 2007 se va dovedi o mare capcana pentru PNL si PD deopotriva, care isi vad cu obstinatie de hidosul lor razboi civil in detrimentul reformelor ramase in suspensie. Ambele partide ar face bine sa intre intr-un dialog deschis cu suporterii lor, sa se adreseze cu onestitate electoratului, explicandu-i acestuia care va fi soarta cetateanului de rand in primii ani dupa aderarea la UE. Sa mai existe in acest sens proverbiala lumina de la capatul tunelului? Toate discursurile politicienilor romani legate de UE s-au limitat de mult la aspecte sterile – de genul care partid urmeaza sa se alature carei grupari politice de la Bruxelles sau cine anume va fi blagoslovit cu vreun post-cheie european si la ce salariu etc. Atata timp cat partidele nu vor intelege necesitatea de a se adresa comunitatii per ansamblu, milioanele de votanti se vor razbuna pe reprezentantii actualei puteri prin gestul excluderii acestora de la viitoarele dezbateri referitoare la Romania si UE. Beneficiari vor fi actualii marginalizati ai scenei politice – partide cu mesaje violente, inselatoare, ai caror lideri nu dispun de solutii la numeroasele probleme ale Romaniei. Daca PNL si PD nu vor decide curand sa renunte la comportamentul lor actual, adecvat mai degraba huliganilor microbisti, trecand la un dialog serios si onest cu natiunea spre a o pregati – macar sufleteste – in vederea provocarilor induse de aderare, atunci scurtul avant reformist va fi fost ultimul pentru o lunga perioada de timp.
