11.5 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaErdogan îndeamnă să fie evitate orice măsuri care ar exacerba războiul din...

Erdogan îndeamnă să fie evitate orice măsuri care ar exacerba războiul din Ucraina și l-ar extinde spre NATO

Preşedintele turc Tayyip Erdogan a declarat marţi că trebuie evitate orice măsuri care ar exacerba războiul din Ucraina şi ar putea extinde conflictul la NATO, adăugând că îl va primi într-o vizită pe preşedintele rus Vladimir Putin după alegerile de la sfârşitul acestei luni, informează Reuters, potrivit agerpres.ro.

Turcia, stat membru NATO, sprijină integritatea teritorială a Ucrainei, dar menţine relaţii cordiale cu Rusia şi vorbeşte regulat cu ambele părţi în conflict. A oferit Ucrainei sprijin militar şi politic, dar, în acelaşi timp, se opune sancţiunilor împotriva Moscovei.

Vorbind la o cină (iftar) care întrerupe postul zilnic din luna Ramadanului cu ambasadorii străini la Ankara, preşedintele Erdogan a mai spus că Ankara va continua să lucreze pentru a reînvia acordul privind transportul cerealelor pe Marea Neagră pe care, împreună cu ONU, l-a negociat între Moscova şi Kiev.

„Deşi ne reînnoim sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei, am spus deja că planurile de pace care exclud Rusia nu vor da niciun rezultat”, a declarat şeful statului turc, într-o referire la un summit de pace al Ucrainei, planificat să aibă loc în Elveţia la sfârşitul acestui an, şi la care Rusia nu va participa.

„Lucrăm pentru a restabili siguranţa navigaţiei pe Marea Neagră şi pentru a ne asigura că se poate face în siguranţă comerţul cu cereale. Credem că, de asemenea, trebuie evitaţi paşii care ar exacerba conflictele în regiune, care s-ar extinde la NATO”, a adăugat el.

Luna trecută, preşedintele Emmanuel Macron a spus că aliaţii occidentali nu ar trebui să excludă desfăşurarea de trupe în Ucraina. Cu toate acestea, majoritatea aliaţilor şi conducerea NATO s-au distanţat de sugestia preşedintelui francez.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat Istanbulul săptămâna trecută, iar preşedintele Erdogan s-a oferit să găzduiască un summit de pace Ucraina-Rusia. El a spus marţi că preşedintele Putin va vizita Turcia după alegerile din martie, fără a da mai multe detalii.

Kremlinul informase anterior că vizita preşedintelui Putin în Turcia va avea loc după alegerile din Rusia (15-17 martie).

Şi cetăţenii turci sunt chemaţi la urne luna aceasta, pe 31 martie, pentru a vota în alegeri municipale la nivel naţional.

Turcia a găzduit discuţii de pace între Rusia şi Ucraina în 2022, dar de atunci s-a plâns că nu a fost făcut niciun pas diplomatic pentru ca aceste discuţii să avanseze. De atunci, s-a oferit în mod repetat să găzduiască discuţii suplimentare, spunând că este nevoie de un summit al liderilor.

Ministrul turc de Externe Hakan Fidan a spus că părţile trebuie să înceapă să ia în considerare discuţii privind încetarea focului, dar că acest lucru nu ar trebui să însemne recunoaşterea ocupaţiei Rusiei.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ziua Internațională a bărbaților se sărbătorește pe 19 noiembrie

Ziua Internațională a bărbaților, celebrată anual pe 19 noiembrie, promovează recunoașterea contribuțiilor și a bunăstării bărbaților și băieților în societate. Ziua Internațională a bărbaților...

Medalia de argint a Tatyanei Tomashova, retrasă oficial! Decizia AIU privind „cea mai murdară cursă din istorie”

Atleta rusă Tatyana Tomashova a fost deposedată oficial de medalia de argint câștigată în proba de 1.500 de metri la Jocurile Olimpice din 2012...

Barcelona refuză o ofertă de 250 de milioane de euro pentru Lamine Yamal din partea lui PSG!

Lamine Yamal, tânărul superstar al Barcelonei, a atras atenția cluburilor mari din Europa, iar Paris Saint-Germain (PSG) a fost dispus să doboare recordul mondial...
Ultima oră
Pe aceeași temă