4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSocialCum să faci economii în 2024

Cum să faci economii în 2024

Climatul economic se află în continuă schimbare și este nevoie să ne adaptăm în permanență. Abilitatea de a economisi și de a ne gestiona cât mai eficient bugetul devine de importanță critică.

Pentru că un nou an se apropie, avem în față un prilej bun de a regândi modul în care ne administrăm finanțele personale și pe cele ale întregii familii.

De la cheltuieli imediat necesare, până la achiziția de bunuri pe care le folosim zi de zi, este recomandat să facem alegeri mai înțelepte. De exemplu, putem opta pentru telefoane ieftine sau modele mai vechi ale brandurilor cu reputație, precum iPhone 13 în locul nou lansatului iPhone 15.

Dincolo de aceste mici decizii de economisire, nevoia unei abordări mai complexe este cât se poate de apăsătoare. Suntem aici să te ajutăm cu câteva sfaturi de reducere a cheltuielilor, pentru a te bucura de un nou an mai stabil din punct de vedere financiar.

Auditul financiar personal

Înainte de stabilirea oricărei strategii detaliate, este recomandat să ne dăm seama foarte bine unde ne situăm și ce obiceiuri sau costuri putem optimiza. Revizuiește-ți cu atenție veniturile obținute și toate cheltuielile. Deși unele cheltuieli pot părea insignifiante la prima vedere, prin numărul lor acestea pot avea un impact semnificativ. Prin auditare identifici mai bine zonele în care poți să-ți ajustezi costurile.

Stabilirea obiectivelor financiare

Pentru a-ți construi o direcție clară și a-ți defini prioritățile, ai nevoie de obiective financiare precise, care să-ți dea mai multă claritate. Acestea pot fi legate de cumpărarea unei locuințe, crearea unui fond dedicat urgențelor, economisirea pentru vacanța visurilor tale ș.a.m.d. Doar prin stabilirea unor puncte principale de interes, te poți concentra cu adevărat pentru a realiza cât mai mult din planurile pe care ți le-ai propus pentru 2024.

Construirea bugetului

Elaborarea unui buget cât mai detaliat, care să cuprindă toate veniturile și cheltuielile tale și ale familiei, este un instrument fără de care nu poți să fii cu adevărat consecvent în a face economii. În primă etapă, asigură-te că ai pus deoparte bani pentru cheltuieli de bază precum impozite, taxe, rată sau chirie, utilități și cumpărături alimentare. Nu uita nici să treci punctual în buget fiecare tip de cheltuială, oricât de redusă ar părea. Acum că ai o structură solidă pentru administrarea finanțelor tale, îți va fi mult mai ușor să identifici locurile în care poți să economisești.

Achiziția responsabilă

Oricât de mult ți-ai reduce cheltuielile sau ți-ai renegocia contractele de bază cu furnizorii de utilități sau cu băncile, lipsa unui comportament responsabil atunci când faci cumpărături, va fi resimțită direct în buzunarul tău. Îți recomandăm să îți planifici foarte bine achizițiile și să eviți cumpărăturile declanșate emoțional, care nu îți aduc niciun beneficiu pe termen lung. Promoțiile, comparațiile de preț sau listele detaliate de cumpărături sunt instrumente care se pot dovedi extrem de utile pentru orice sesiune de cumpărături.

Reducerea cheltuielilor alimentare

Pregătirea meselor acasă este o soluție foarte bună de economisire, dacă obișnuiești să mănânci la restaurant sau să-ți comanzi mâncare prin aplicațiile de livrare. În afară de beneficiile financiare ale acestei alegeri, de cele mai multe ori, mâncarea pregătită acasă este mai gustoasă și mai sănătoasă. În plus, ai un foarte bun control asupra numărului de porții și al ingredientelor folosite.

Gestionarea datoriilor

Datoriile pot fi un punct nevralgic pentru orice individ. Le poți resimți ca pe o povară. În afară de disconfortul psihic, acestea generează costuri suplimentare semnificative prin intermediul dobânzilor. 2024 este un prilej bun de a-ți schimba abordarea și de a încerca să reduci semnificativ datoriile, în special pe cele cu dobândă mare. Evită cât se poate de mult împrumuturile nebancare, care vin cu costuri suplimentare uriașe, greu de gestionat.

Economisirea energiei

Desigur, nu îți recomandăm să oprești caloriferul sau să stingi lumina, dar este important să știi că există multiple variante prin care poți să scazi cheltuielile destinate energiei pentru locuință. Mici schimbări în comportamentul zilnic, precum oprirea electronicelor atunci când nu sunt folosite, utilizarea becurilor cu un consum redus sau izolarea pereților pot să-ți reducă semnificativ costurile lunare.

Investițiile responsabile

2024 nu ar trebui să fie doar despre reducerea cheltuielilor, ci și despre creșterea veniturilor prin metode sigure, fără riscuri foarte mari. Pentru anul viitor te sfătuim să iei în considerare opțiunile de investiții cu randament pe termen lung. Un consilier financiar specializat te poate ajuta să realizezi un plan solid de investiții în funcție de bugetul tău. Atenție! Nu apela la platforme anonime cărora li se face reclamă agresivă și care îți promit câștiguri fabuloase cu investiție minimă. O selecție riguroasă a partenerilor alături de care vrei să investești este mai mult decât recomandată.

Dacă vei ține cont de sfaturile de mai sus, anul 2024 se va dovedi cu siguranță unul excelent din punct de vedere financiar. Și nu uita că prin schimbarea obiceiurilor zilnice, ne putem construi un viitor mai stabil financiar, în care obiectivele noastre să nu mai pară doar visuri aflate undeva departe, ci pură realitate.

(Sursa foto: https://www.shutterstock.com/ro/image-photo/business-girl-putting-coin-piggy-bank-1380058829)

Cele mai citite

Moscova afirmă că Ucraina a lansat mai multe rachete americane și britanice

Ucraina a lansat șase rachete americane ATACMS cu rază lungă de acțiune și patru rachete britanice Storm Shadow în regiunea Rostov din sudul Rusiei,...

Percheziții în Prahova: 100 kg de articole pirotehnice confiscate, două persoane audiate

Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost confiscată, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale Polițiștii prahoveni au efectuate joi dimineață trei percheziții domiciliare...

Zelenski solicită din nou aderarea Ucrainei la NATO. Garanțiile de securitate oferite nu sunt de ajutor

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că eventuale garanţii de securitate europene nu vor fi suficiente pentru Ucraina, care doreşte aderarea la NATO...
Ultima oră
Pe aceeași temă