18.1 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInternaționalVladimir Putin este acuzat că încearcă să destabilizeze Germania

Vladimir Putin este acuzat că încearcă să destabilizeze Germania

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a făcut acuzații la adresa președintelui Vladimir Putin duminică, sugerând că acesta încearcă să “destabilizeze” Germania. Declarația vine în urma difuzării de către surse din Rusia a unei convorbiri confidențiale interceptate între ofițeri germani, în care se discuta despre livrările de arme în Ucraina. Această situație a stârnit îngrijorare în Germania și a generat tensiuni între cele două țări.

“Este vorba pur şi simplu de utilizarea acestei înregistrări pentru a destabiliza şi pentru a submina “unitatea” Germaniei, un “atac hibrid pentru dezinformare”, a declarat Boris Pistorius în faţa presei, la Berlin, potrivit Agerpres.

“Face parte dintr-un război informaţional purtat de (preşedintele rus Vladimir) Putin”, a afirmat ministrul german, adăugând: “Este vorba de a ne dezbina. Este vorba despre subminarea unităţii noastre. Şi, în consecinţă, noi ar trebui să reacţionăm într-o manieră deosebit de echilibrată, dar nu mai puţin hotărâtă”.

Dar este vorba şi de a “nu cădea în capcana trucurilor lui Putin”, a afirmat Boris Pistorius, subliniind că s-a urmărit clar “subminarea unităţii noastre, semănarea discordiei politice pe plan intern”. “Şi sincer sper că Putin nu va reuşi şi că vom rămâne uniţi”, a declarat el.

O înregistrare audio a unei reuniuni prin videoconferinţă între ofiţeri de rang înalt a fost postată vineri pe reţelele de socializare, provenind din Rusia.

În cadrul acestei conversaţii, participanţii discută despre diverse aspecte, printre care și posibilitatea livrării către Kiev a unor rachete cu rază lungă de acţiune Taurus de fabricaţie germană, discutându-se despre cerințele și condițiile necesare pentru ca forțele ucrainene să le utilizeze și despre posibilele consecințe ale acestei acțiuni.

Oficialii germani au confirmat că respectiva convorbire este autentică.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Eficiente și igienice – alege consumabilele de hârtie de unică folosință!

În orice domeniu profesional - sanatate, educație, HoReCa, administrație publică, economic -  igiena este un detaliu important pentru a menține un mediu de lucru...

Claudia Pavel, fericită în Miami: “Intervievez cei mai mari artiști ai lumii”

Decizia Claudiei Pavel de a se muta din România în Statele Unite ale Americii acum aproape doi ani a fost una semnificativă și, se...

Joe Biden l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru modul cum și-a exercitat mandatul de președinte al României

Preşedintele american Joe Biden l-a lăudat marţi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în...
Ultima oră
Pe aceeași temă