O dronă rusească a lovit o zonă comercială în portul ucrainean Odesa, de la Marea Neagră, ucigând trei persoane, au declarat armata ucraineană şi guvernatorul regional Oleh Kiper.
Armata a declarat că Rusia a lansat 31 de drone asupra Ucrainei în cursul nopţii trecute, iar apărarea antiaeriană a distrus 23 dintre ele.
Într-o postare pe aplicaţia de mesagerie Telegram, Forţele de apărare ale armatei ucrainene Sud (Pivdeni) au indicat că au interceptat nouă drone, dar una a lovit o zonă din apropierea portului, provocând un incendiu.
Pompierii au recuperat un cadavru şi au declarat că este posibil ca sub dărâmături să se afle şi alte persoane, în timp ce echipele de intervenţie se luptau să stingă incendiul. O femeie agent de securitate a fost salvată nevătămată dintr-o clădire, se precizează în postare.
„Cadavrele a încă două persoane au fost găsite sub dărâmături”, a declarat Kiper, guvernatorul regional, pe Telegram. „În total, trei persoane au murit în urma atacului inamic”, potrivit acestuia.
Armata a precizat că în atac au fost folosite şi rachete, dar acestea nu au reuşit să atingă nicio ţintă. Imaginile postate de armată arată clădiri puternic avariate în zonă şi echipe de salvare care îşi croiesc drum printre dărâmături.
În oraşul Dnipro (centru), o dronă rusească a lovit o clădire de apartamente cu mai multe etaje, rănind opt persoane, a declarat guvernatorul regional.
Căutările au durat toată noaptea, a indicat Serhi Lîsak, guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk (centru-est), într-o postare pe Telegram, în care a descris o „noapte de groază”, în timp ce echipele de salvare încercau să caute persoane „printre dărâmăturile unei clădiri grav avariate”, cu apartamente „complet distruse”, notează AFP. Sub dărâmături s-ar putea afla încă locatari, a spus el.
Reuters precizează că nu a fost în măsură să verifice veridicitatea tuturor acestor informaţii dintr-o sursă independentă.
Citește și:
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!