„Vestea bună e că prin investiţii şi prin dezvoltarea de programe comunitare mortalitatea infantilă în România a scăzut. Atunci când noi am început programul era o mortalitate de 11 la mie şi ultimele date ale INS arată o mortalitate de 6,7 la mie în anul 2017, ceea ce este o veste foarte bună. Vestea mai puţin bună este că suntem departe de media Uniunii Europene, care este de 3,6 şi mai avem mult de investit şi de luptat în această direcţie”, a spus Gabriela Alexandrescu, într-o conferinţă de presă susţinută la Spitalul „Sf. Pantelimon”, în contextul celui de-al VIII-lea an al campaniei de reducere a mortalităţii infantile în România.
Ea a anunţat că în 2019 Salvaţi Copiii va ajunge în 49 de maternităţi şi vor fi achiziţionate 115 echipamente, fiind deja strânsă suma de 4,5 milioane de lei care vor fi direcţionaţi către maternităţi din toată ţara.
„Toate aceste echipamente sunt stabilite ca fiind urgenţele necesare pentru a-şi aplica actul medical cât mai bine. De-a lungul acestor ani vom ajunge în 96 de maternităţi, cu 630 de echipamente, sperând să asigurăm o venire pe lume mai caldă şi mai bună pentru 72.000 de nou-născuţi. Este al cincilea an de dotare pe care îl realizăm aici, la Spitalul „Pantelimon”. Azi donăm un ventilator neonatal, o masă radiantă, o lampă de fototerapie cu sistem de fototerapie şi o hotă cu flux laminar, cu valoarea totală de 294.000 de lei, care se adaugă unei dotări din anii anteriori, în valoare de 366.000 de lei”, a mai spus Gabriela Alexandrescu.
Potrivit acesteia, anul trecut, la Secţia de Neonatologie a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, s-au născut 1.234 de copii, dintre care 250 prematur, plus mai multe solicitări de transfer din alte părţi, iar în prima parte a anului 2019 au avut loc aproape 300 de naşteri.
„Pierdem un copil la fiecare şase ore, un copil care nu a împlinit vârsta de un an. O treime din decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe de investiţii în secţiile de nou-născuţi şi în programele de suport pentru mamă şi copil. În Uniunea Europeană, doar România, Malta şi Bulgaria au o rată a mortalităţii infantile mai mare de 5 la mie. Sunt maternităţi în care echipamentele, din păcate, sunt încă foarte vechi, am văzut incubatoare fabricate în ’77 sau chiar ’67, am văzut ventilatoare pentru nou-născuţi foarte vechi şi cu ele supravieţuirea copiilor în condiţii bune nu poate fi asigurată”, a subliniat Gabriela Alexandrescu.
Georgeta Sărdescu, şefa Secţiei de Neonatologie de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, a arătat că prin acţiunile lor cei de la Salvaţi Copiii au atins un „punct nevralgic” de sănătate a copiilor, respectiv mortalitatea infantilă.
„Un plus pe care îl aduc organizaţiei ‘Salvaţi Copiii’ este că, atunci când a început această acţiune de dotare a maternităţilor din România, au atins punctul nevralgic de sănătate a copiilor şi anume mortalitatea infantilă. Aceasta era în România de 18 la mie în anii 2000 şi am ajuns anul trecut în jur de 7 la mie. Este un progres, nu putem spune că nu s-a făcut nimic, cu dotările care au fost, cu profesioniştii pe care i-am avut, totuşi am redus la peste 50% mortalitatea infantilă. Ceea ce este un plus la ‘Salvaţi Copiii’ este că a sesizat că aproape 50% din mortalitatea infantilă este mortalitatea neonatală, aici este tragedia. De aceea ‘Salvaţi Copiii’ s-a orientat către dotarea maternităţilor, adică punctul minus era această rată de prematuritate extrem de mare, cu o rată de supravieţuire mică”, a arătat Georgeta Sărdescu.