4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăPoliticăLloyd Austin și-a anulat participarea la o reuniune NATO de la Bruxelles

Lloyd Austin și-a anulat participarea la o reuniune NATO de la Bruxelles

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, internat la periferia Washingtonului, se recuperează bine după o procedură sub anestezie generală şi ar urma să îşi reia marţi atribuţiile sale, potrivit medicilor săi citaţi într-un comunicat transmis de Pentagon, potrivit dcnews.ro.

‘Prevedem o recuperare reuşită’, au scris medicii luni, precizând că ‘nu se aşteaptă la o spitalizare prelungită’ a şefului Pentagonului, care a fost internat duminică într-o secţie de terapie intensivă pentru o problemă a vezicii urinare. Starea de sănătate a secretarului apărării este observată îndeaproape după mai multe spitalizări recente ţinute secrete pentru un cancer de prostată.

De această dată, Casa Albă şi Congresul au fost informate despre starea de sănătate a ministrului înainte de spitalizare, a informat luni purtătorul de cuvânt al acestuia, Pat Ryder. Începând de duminică, ora locală 17:00 (22:00 GMT), secretarul adjunct al apărării Kathleen Hicks asigură atribuţiile de şef al Pentagonului. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, nu a putut spune luni dacă Lloyd Austin îşi va relua atribuţiile ‘de la spital sau acasă’.

El a indicat, însă, că o deplasare a secretarului apărării la Bruxelles, planificată pentru această săptămână, a fost anulată. Potrivit medicilor ministrului, problema cu vezica urinară nu ar trebui să influenţeze prognosticul legat de tratamentul cancerului său care ‘rămâne excelent’.

Informațiile inițiale spuneau că Lloyd Austin va rămâne internat la terapie intensivă și are transferate atribuțiile sale

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, şi-a anulat deplasarea pe care urma să o facă la Bruxelles pentru întâlniri cu omologi din ţările NATO, a indicat luni un oficial american, după ce şeful Pentagonului a fost internat la terapie intensivă şi şi-a transferat atribuţiile către adjuncta sa, transmite Reuters.

Loyd Austin (70 de ani) a fost internat duminică la Centrul medical militar Walter Reed Military pentru o urgenţă la vezica urinară. Austin urma să participe joi la o reuniune a miniştrilor apărării din NATO şi, separat miercuri, la o întâlnire a grupului de contact pentru Ucraina.

Oficialul american, vorbind sub rezerva anonimatului, a spus că această din urmă întâlnire va avea loc în format virtual. Deocamdată nu se ştie cât timp va rămâne Austin în spital, însă şeful Pentagonului şi-a transferat atribuţiile către adjuncta sa, Kathleen Hicks.

În ultima zi a lunii, Lloyd Austin este convocat să depună mărturie în faţa Congresului în legătură cu faptul că a ţinut iniţial secrete chiar şi faţă de preşedintele Joe Biden spitalizările anterioare din decembrie şi ianuarie, ceea ce a declanşat un scandal politic şi i-a făcut pe republicani să-l acuze de neglijarea îndatoririlor.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat că-i pare profund de rău că nu a anunțat când a fost internat în spital în decembrie.

Austin, în vârstă de 70 de ani, a fost externat luna trecută, în timp ce continuă să se recupereze în urma tratamentului pentru cancer de prostată. ”Nu am gestionat asta corect. Ar fi trebuit să îi spun președintelui despre diagnosticul meu”, a spus el.

Șefii Pentagonului ar trebui să fie disponibili în orice moment pentru a gestiona orice criză de securitate națională. ”Îmi asum întreaga responsabilitate și îmi cer scuze față de colegii mei și față de poporul american”, a declarat Austin în prima sa conferință de presă de la revenirea la serviciu.

Discuție cu președintele Joe Biden

”De regulă, nu vorbesc despre conversațiile cu șeful meu, dar pot să vă spun că mi-am cerut scuze direct președintelui Biden. I-am spus că îmi pare profund de rău că nu l-am anunțat imediat că am primit un diagnostic grav și că am urmat un tratament”, a mai precizat secretarul.

El a spus că nu a dat niciodată instrucțiuni nimănui din personalul său să ascundă timpul petrecut în spital de Casa Albă sau de public, dar nu a răspuns la întrebările dacă membrii personalului au acționat în afara ordinelor sale.

”Nu cred că am creat o cultură a secretului”, a mai declarat acesta reporterilor, conform BBC.

Austin a suferit o intervenție chirurgicală pentru tratarea cancerului de prostată la sfârșitul lunii decembrie. El a fost internat din nou în spital în ziua de Anul Nou cu dureri severe la picior și dureri la șold și abdomen din cauza unor complicații legate de procedură.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

George Simion propune un guvern de uniune naţională cu premier din partea AUR, Petrişor Peiu

Preşedintele AUR, George Simion, a declarat, joi, că propune formarea unui guvern de uniune naţională cu premier din partea AUR, Petrişor Peiu, menţionând că...

Putin ar vrea pace în Ucraina cu două condiții. Test sinistru pentru SUA legat de rachetele Oreșnik

Vladimir Putin ironizează scutul de la Deveselu. Spune că este un sistem pe cât de costisitor, pe atât de inutil, mai ales în faţa...

Simona Halep și Jasmine Paolini câștigă meciul împotriva Iga Swiatek/Paula Badosa

Simona Halep, în vârstă de 33 de ani, participă pentru prima dată la World Tennis League, o competiție demonstrativă care se desfășoară între 19...
Ultima oră
Pe aceeași temă