Rusia „nu a făcut niciun atac intenţionat asupra României şi vă spun cu certitudine că nici n-o va face”, susține premierul Marcel Ciolacu.
Șeful Executivului a făcut o declarație pe acest subiect la finalul unei vizite pe care a avut-o în județul Tulcea pe parcursul zilei de 10 februarie 2024. Premierul României a susținut că Rusia nu va ataca România pentru că „nu se justifică acest lucru” dar și pentru că, pe de altă parte, România și-a luat măsuri de protecție. „Avem un sistem antidronă deja în funcţiune pe marginea Dunării, mai ales în zona Ismail”, a declarat Marcel Ciolacu.
Ismail este un oraș aflat în Ucraina, pe malul brațului Chilia, a cărui zonă portuară a fost deseori ținta atacurilor Rusiei. În cursul unor asemenea incidente, de cel puțin trei ori, proiectile sau drone provenite din războiul din Ucraina au căzut în România, pe raza județului Tulcea. După unul dintre aceste incidente, chiar ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, s-a deplasat pe raza comunei Ceatalchioi, aflată pe malul Dunării, la granița cu Ucraina.
Acum câteva zile, premierul Ciolacu se arăta nemulțumit de o declarație a șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, care atrăgea atenția asupra unor riscuri generate asupra României de războiul dus de Rusia în Ucraina.
În ciuda mesajelor liniștitoare pe care le trasmite premierul Ciolacu, președintele Iohannis a anunțat Parlamentul României că a aprobat desfășurarea Forței NATO de Reacție Rapidă pe teritoriul României, pe parcursul anului 2024. Această unitate rapidă este capabilă să ajungă la destinația ordonată, pe teritoriul oricărei țări membre NATO, în termen de cel mult 72 de ore de la primirea ordinului.
Pentru stoparea războiului din Ucraina, președintele Zelenski a elaborat un plan pe care l-a denumit „Formula de pace” și pe care l-a prezentat inclusiv în cadrul Forumului de la Davos (Elveția), la începutul anului 2024. Rusia a anunțat însă că nu discută acest plan, pe care l-a propus președintele Ucrainei.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!