-0.8 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăLegăturile mai puțin știute ale lui Beni Steinmetz cu Roșia Montană

Legăturile mai puțin știute ale lui Beni Steinmetz cu Roșia Montană

România ar putea să piardă procesul intentat de Gabriel Resources pentru aurul de la Roșia Montană, după ce zona a fost introdusă în patrimoniul UNESCO, și să plătească două miliarde de dolari, o decizie definitivă urmând să fie luată în 10 februarie. Omul de afaceri israelian Beni Steinmetz este implicat în această afacere, care aduce o nouă pagubă statului român.

Principalele afaceri ale lui Steinmetz, care l-au propulsat în topul miliardarilor lumii, sunt legate de proiectele miniere. Începând cu anul 2009, grupul de firme BSG (Benny Steinmetz Group), pe care îl controlează, a preluat un pachet majoritar al acțiunilor proiectului minier de la Roșia Montană. Având sprijinul expres al Guvernului Boc (exprimat clar de fostul ministru Adriean Videanu), dar și al președintelui Traian Băsescu, ulterior și al Guvernului Ponta, proiectul a fost resuscitat într-un mod care i-a revoltat pe cetățenii români, care au ieșit în stradă, în toamna anului 2013, pentru a-l bloca, potrivit România Curată.

Pe lângă Afacerea Roșia Montană și scandalul de corupție din Guineea, Steinmetz a mai fost acuzat și de încălcări ale drepturilor omului și implicare în conflicte civile legate de alte exploatări miniere, în special diamante, în Congo și Sierra Leone.

În apărarea sa, Steinmetz a acuzat faptul că ar fi victima unor defăimări plătite de mult mai cunoscutul miliardar George Soros.

Scandal pe scena politică

PSD susține „categoric”, într-un comunicat, că fostul premier Dacian Cioloş ar fi „principalul vinovat pentru situaţia critică în care se află România în litigiul cu firma care deţine dreptul de exploatare minieră la Roşia Montană”.

În replică, fostul premier Dacian Cioloș afirmă însă că vinovat pentru probabila înfrângere în justiție a României este fostul premier PSD Victor Ponta, actualul consilier al lui Marcel Ciolacu.

Dacian Cioloș afirmă că Victor Ponta ar fi semnat actele care i-au permis companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) să dea în judecată statul român. Victor Ponta ar fi negociat cu RMGC demararea proiectului şi le-a promis eliberarea zecilor de avize necesare, inclusiv modificarea unor legi de mediu şi de patrimoniu care protejau situl Roşia Montană, afirmă europarlamentarul Dacian Cioloș.

„Compania Roşia Montană Gold Corporation a dat în judecată statul român în iulie 2015, când prim-ministru era Victor Ponta. Evident, pentru Marcel Ciolacu este de vină Cioloş, care a ajuns la guvern în decembrie 2015, şi nu consilierul său „onorific” Ponta care, prin acţiunile sale şi ale prietenului Vâlcov, care era şeful Comisiei pentru Roşia Montană din Parlament, a dus România în această fundătură. Guvernul Ponta şi compania Roşia Montană Gold Corporation s-au înţeles, practic, în 2013 pentru demararea proiectului”, a transmis fostul premier într-un comunicat.

România a fost dată în judecată de Gabriel Resources pe 22 iulie 2015 la Centrul Internațional al Băncii Mondiale pentru Rezolvarea Disputelor legate de Investiții (ICSID), instituție cu sediul la Washington.

Pe 4 ianuarie 2017, în ultima zi a guvernului Dacian Cioloș, România a depus dosarul Roșia Montană la UNESCO, iar în vara lui 2021, Roșia Montană a fost inclusă în patrimoniul cultural universal.

Compania minieră Gabriel Resources a spus că înscrierea sitului în patrimoniul UNESCO încalcă „obligațiile” asumate de România și face imposibilă rezolvarea amiabilă a conflictului juridic deja declanșat.

Guvernul PSD condus de Mihai Tudose, care a urmat guvernului Dacian Cioloș, a dorit retragerea dosarului, pe motiv că ar afecta șansele României la curtea de arbitraj.

Proiectul minier de la Roșia Montană a stârnit controverse la nivel național și a generat mișcări de protest care s-au opus deschiderii exploatației. Unul dintre motivele principale ale opoziției față de proiect a fost tehnologia de minerit folosită, cu cianuri, care ar fi poluat iremediabil zona exploatației miniere.

Compania RMGC a susținut că proiectul minier ar fi contribuit semnificativ la relansarea economică a zonei Roșia Montană.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă