CSM București a obținut o victorie mare în Ungaria, în etapa cu numărul 12 din Liga Campionilor, scor 26-24 în fața lui Gyor, care nu încasase nicio înfrângere până acum în această competiție, conform eurosport.ro.
Gyor pornea ca mare favorită azi în meciul cu CSM București, mai ales că unguroaicele s-au impus în partida tur din grupă, scor 27-23, și era singura echipă care își câștigase toate meciurile. CSM însă a arătat o formă de joc incredibilă azi și a dat peste cap calculele bookmakerilor, impunându-se în deplasare cu scorul de 26-24.
Gyor nu pierduse nicio partidă la această ediție de Liga Campionilor, dar elevele lui Adi Vasile au făcut azi cel mai bun meci al sezonului în Liga Campionilor. În apărare, CSM București s-a descurcat admirabil, dar meciul nu a fost lipsit de emoții. Finalul duelului din Ungaria a fost dramatic. „Tigroaicele” s-au aflat în ipostaza de a pierde avantajul de 7 goluri stabilit în prima repriză.
CSM BUCUREȘTI, VICTORIE URIAȘĂ ÎN UNGARIA! GYOR A ÎNCASAT PRIMA ÎNFRÂNGERE ÎN LIGA CAMPIONILOR DE LA „TIGROAICE”
Gyor a revenit de la 9-16 și a egalat la 23, dar Davidsen a reușit câteva parade care i-au scos din sărite pe fanii maghiari. Cea mai bună marcatoare a lui CSM București a fost franțuzoaica Grace Zaadi cu 8 goluri. Au mai punctat: Ostergaard (4), Ingstad (3), Arntzen (3), Neagu (3), Dindiligan (2), Omoregie (2) și Kobylinska (1).
În urma acestui rezultat, Gyor rămâne lider, cu 22 de puncte după 12 meciuri jucate, în timp ce CSM București ocupă locul 3, cu 15 puncte după 12 meciuri. „Tigroaicele” păstrează așadar șanse de calificare direct în sferturile de finală, de pe locul al doilea, poziție care e ocupată în prezent de Odense, la o diferență de doar două puncte.
Clasamentul Grupei A din Liga Campionilor la Handbal Feminin:
- Gyor – 22 de puncte, 12 meciuri
- Odense – 17 puncte, 12 meciuri
- CSM București – 15 puncte, 12 meciuri
- Brest Bretagne – 14 puncte, 12 meciuri
- Bietigheim – 12 puncte, 11 meciuri
- DVSC Schaeffler – 9 puncte, 11 meciuri
- Buducnost – 5 puncte, 12 meciuri
- Savehof – 0 puncte, 12 meciuri
CSM București spulberă echipa daneză Odense Handbold cu 40-31
CSM București a trecut fără probleme de echipa daneză Odense Handbold în Liga Campionilor cu scorul de 40-31(21-11).
Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă româncă din toate timpurile, a înscris 10 goluri.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!