3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSocialMinisterul Muncii va subvenționa peste 132 milioane de lei la 542 de...

Ministerul Muncii va subvenționa peste 132 milioane de lei la 542 de centre de servicii sociale

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale va subvenţiona cu 132,7 milioane de lei un număr de 542 de centre de servicii sociale administrate de asociaţii, fundaţii şi culte care acordă sprijin pentru 15.871 de persoane, informează instituţia printr-o postare pe pagina sa de Facebook, relatează Agerpres, preluat de economica.net.

Sumele sunt asigurate de la bugetul de stat, prin fondurile alocate MMSS, pentru perioada februarie-decembrie 2024.

Faţă de anul 2023, numărul de beneficiari sprijiniţi este mai mare cu peste 3.000. În 2023 au fost subvenţionate 461 centre ale unor asociaţii, fundaţii şi culte.

„Este un sprijin important pe care îl dăm sistemului de servicii sociale. Dar impunem şi condiţii. Prima condiţie este ca furnizorul să fie licenţiat. Avem, de asemenea, controale mai dese şi, în general, toleranţă zero faţă de abaterile care ar putea afecta beneficiarii. Am iniţiat o nouă lege a asistenţei sociale care va întări sistemul de protecţie în momentul în care va intra în vigoare”, a declarat Simona Bucura-Oprescu (foto), ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Subvenţiile se utilizează, în exclusivitate, pentru serviciile de asistenţă socială acordate persoanelor care, potrivit dispoziţiilor legale, au dreptul să beneficieze de acestea.

Începând cu anul 2023, nivelul mediu lunar al subvenţiei care se acordă de la bugetul de stat pentru o persoană asistată este 1.000 de lei/persoană, pentru serviciile sociale cu cazare, şi 600 de lei/persoană, pentru serviciile sociale fără cazare, precum şi pentru adăposturile de noapte.

Centrele au fost selectate în cadrul selecţiei anuale derulate de MMSS neîntrerupt din anul 1998, în baza Legii nr.34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială, cu modificările ulterioare.

Ministerul Muncii: Venitul Minim de Incluziune va fi implementat de la 1 ianuarie 2024

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială, împreună cu Banca Mondială şi cu sprijinul autorităţilor locale din întreaga ţară vor implementa, de la 1 ianuarie 2024, Venitul Minim de Incluziune (VMI), potrivit unei postări pe Facebook a Ministerului.

Conform sursei citate, beneficiari vor fi doar cei care au cu adevărat nevoie. Este un program focalizat pe cei vulnerabili care înlocuieşte Venitul Minim Garantat şi Alocaţia pentru Susţinerea Familiei.

Ministerul precizează că în acest fel se reduce birocraţia, dar cresc şi beneficiile pentru persoanele vulnerabile vizate. “Copiii din familiile beneficiare de Venit Minim de Incluziune trebuie înscrişi la şcoală şi vor beneficia automat şi de bursa socială. Beneficiari vor fi doar cei care au cu adevărat nevoie pentru că, odată cu beneficiile, cresc şi responsabilităţile. Cei apţi de muncă primesc sprijin din partea statului, dar sunt şi încurajaţi să îşi găsească un serviciu”, subliniază sursa citată.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...
Ultima oră
Pe aceeași temă