Regele Charles al III-lea, suveranul Marii Britanii, a fost internat vineri într-un spital londonez unde va fi operat pentru o hipertrofie benignă de prostată, precizează Reuters, citată de Agerpres.
Suveranul britanic a sosit la spitalul privat London Clinic, unde nora sa Kate, prinţesă de Wales, primeşte, de asemenea, tratament medical după o operaţie abdominală ce a avut loc săptămâna trecută. Acesta a fost însoţit de soţia sa, regina Camilla.
Dacă totul decurge conform planului, Charles al III-lea urmează să petreacă două nopţi în clinica londoneză.
Vineri, biroul de presă de la Palatul Buckingham a dat publicităţii un comunicat în care se afirmă că suveranul este încântat de faptul că vestea despre tratamentul său contribuie la creşterea gradului de conştientizare în rândul publicului în legătură cu această afecţiune.
„Majestatea Sa doreşte să le mulţumească tuturor celor care i-au trimis urări de bine în ultima săptămână şi este încântat să afle că diagnosticul său are un impact pozitiv asupra conştientizării sănătăţii publice”, precizează comunicatul emis de Palatul Buckingham.
Palatul Buckingham a anunțat săptămâna trecută că regele Charles al III-lea, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie operat pentru o afecţiune benignă a prostatei, care este frecvent întâlnită în rândul bărbaţilor de peste 50 de ani. Deşi este lipsită în general de gravitate, hipetrofia de prostată poate să ducă la o deteriorare progresivă a funcţionării vezicii urinare, precum şi la infecţii urinare.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!