Cu cat afara sunt mai putine grade Celsius, cu atat mai mieros devine dialogul UE-Rusia, europenii temandu-se sa nu inghete iar gazul in tevile Gazprom, ca asta-iarna.
Nu s-a terminat bine summitul din Finlanda Ð unde liderii europeni n-au reusit sa-i smulga lui Vladimir Putin un acord pe teme energetice Ð ca s-a ivit un nou prilej de taclale. La Moscova este in toi o manifestare intitulata, in lemnosul stil sovietic, „Saptamana Energiei”, o noua celebrare a monopolului rusesc in domeniu. Invitati, cata frunza si iarba: oficiali rusi, reprezentanti ai UE, ai OPEC, ai AIEA, precum si ai unor mari companii energetice.
In deschiderea conferintei, comisarul european pentru Energie, letonul Anders Piebalgs, a pledat pentru intarirea increderii reciproce si pentru transparenta strategiilor energetice ale Rusiei si Uniunii Europene. Aceste strategii trebuie sa fie asemanatoare, considera comisarul UE, deoarece ambele parti ar fi interesate in stabilitatea livrarilor de energie din si in statele europene. O afirmatie hazardata din mai multe puncte de vedere.
Mai intai pentru ca, in domeniul vital al energiei, Rusia si Europa nu sunt pe picior de egalitate. Rusia isi poate reorienta oricand exportul de gaze spre Asia, spre deosebire de Europa, care nu a gasit inca alternativa la monopolul Gazprom. Europa importa un sfert din necesarul sau de gaze din Rusia, dependenta care in cazul Germaniei merge pana la 35%. Rusii poarta negocieri in forta, la nevoie inchid si „robinetul”, iar partenerii de dialog le stiu de frica.
In al doilea rand, Moscova nu vrea doar sa vanda gaze, ci si sa castige influenta globala. De aici ideea crearii unei aliante mondiale pentru controlul preturilor la gaze, vehiculata de Valeri Iazev, presedintele patronatului rusesc in domeniu si seful comitetului Dumei de Stat pentru Energetica. Alianta ar urma sa fie formata din Rusia, foste republici sovietice bogate in hidrocarburi (Turkmenistan, Uzbekistan si Kazahstan), mari transportatori de gaze ca Ucraina si Belarus si Ð surpriza Ð Iran (in cazul ca va fi rezolvat dosarul sau nuclear). O asemenea alianta ar controla 50% din rezervele mondiale de gaze naturale, rolul central urmand sa revina Rusiei, care detine o treime din aceste rezerve si dispune de un gigantic sistem de transport Est-Vest.
Mamutul energetic astfel format ar constitui, in opinia lui Iazev (si, probabil, si a lui Putin), o contrapondere la UE, nicidecum un partener. Nu degeaba liderul de la Kremlin refuza sa semneze Carta Energetica, document ce ar deschide accesul companiilor europene la reteaua rusa de transport al hidrocarburilor. In loc de vorbe dulci pentru urechile lui Ivan, liderii UE ar face bine sa caute surse alternative de energie sau sa-si cumpere cojoace.
