11 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialTulpina de virus H5 identificata la Harsova

Tulpina de virus H5 identificata la Harsova

Probele prelevate in urma cu aproape trei saptamani in zona Harsova au fost prelucrate abia acum la Institutul National de Diagnostic. Directorul Directiei Sanitar-Veterinare Constanta, Grigore Mertoiu, a declarat ca proba provine de la una dintre cele 27 de pasari moarte descoperite pe teritoriul judetului Constanta, care au fost verificate abia acum, dupa ce a fost eradicat focarul de infectie din judetul Tulcea. „Una dintre probe prezinta suspiciune, spre confirmare, de H5. Am solicitat colectarea de probe de sange de la pasarile domestice din localitatea Vadul Oii”, a sustinut Grigore Mertoiu, care a mai precizat ca zona nu este considerata focar de boala. Proba va fi trimisa spre analiza la laboratoarele specializate din Marea Britanie, care pot sa confirme sau nu prezenta virusului gripei aviare H5N1 pe teritoriul judetului Constanta. Conducerea DSV este optimista dat fiind faptul ca din momentul prelevarii probei si pana in prezent nu s-au mai descoperit pasari salbatice moarte si nu s-a inregistrat mortalitate la pasari domestice. Au fost reactivate comandamentele locale antiepizootice, iar cel de la Harsova are misiunea sa mentina masurile legate de prevenire a raspandirii imbolnavirii.

Vaccin antigripal pentru populatie

O echipa formata din specialisti de la Diresctia de Sanatate Publica Constanta s-a deplasat ieri dimineata in zona Vadul Oii pentru a verifica respectarea masurilor de prevenire stabilite la nivelul judetului si efectuarea triajului epidemiologic in ceea ce priveste populatia cu risc de imbolnavire. In functie de rezultatul trierii, medicii vor administra 150 de doze de vaccin antigripal in zona in care s-a descoperit tulpina de virus. De asemenea, s-au dispus mentinerea punctului de dezinfectie de la iesirea din judet, in zona Harsova, precum si masura privind protejarea pasarilor domestice de posibila contaminare. Directorul DSP, Marius Enescu, a declarat ca Spitalul de Boli Infectioase poate sa preia posibilele cazuri de gripa aviara, dar si in aceasta privinta specialistii sunt de parere ca nu exista pericolul ca populatia sa fie afectata in conditiile in care sunt respectate toate masurile privind prevenirea raspandirii virusului.

Cele mai citite

Situația insolvenței la Dinamo, complicată de procesul cu Vasile Șiman: „Sunt trei laturi implicate”

Procesul deschis de Vasile Șiman împotriva clubului Dinamo îngreunează ieșirea din insolvență, iar decizia judecătorului este așteptată cu interes. Obiectivul principal al celor din conducerea...

Marcel Ciolacu: România trece prin turbulențe politice, dar poate reveni pe un drum stabil, prin solidaritate

Declarațiile vin în contextul în care agenția de rating Fitch a revizuit perspectiva economică a României de la stabil la negativ Premierul Marcel Ciolacu a...

Asasinarea generalului rus Igor Kirillov: un suspect uzbec arestat pentru atentatul cu bombă

Autoritățile ruse au anunțat miercuri arestarea unui cetățean uzbec, născut în 1995, considerat principalul suspect în cazul asasinării generalului Igor Kirillov, comandantul forțelor ruse...
Ultima oră
Pe aceeași temă