Manchester City și Newcastle United au oferit un spectacol total pe St James’ Park, în etapa cu numărul 21 din Premier League, meci pe care campioana en titre a Angliei l-a câștigat cu scorul de 3-2.
City a schis scorul în minutul 26 prin Bernardo Silva, care a trimis balonul în plasă cu călcâiul, din interiorul careului, însă Newcastle a întors rezultatul într-un interval de doar două minute, graţie reuşitelor lui Alexander Isak (35) şi Anthony Gordon (37).
În repriza secundă, antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, l-a introdus în teren pe experimentatul mijlocaş belgian Kevin De Bruyne, revenit după o accidentare de lungă durată. Acesta a restabilit egalitatea în minutul 74, iar apoi a pasat decisiv la golul victoriei înscris de tânărul internaţional norvegian Oscar Bobb (20 ani), în minutele adiţionale (90+1).
Rezumat VIDEO
În urma acestui succes, Manchester City a urcat pe locul secund în clasament, apropiindu-se la două puncte de liderul FC Liverpool, care urmează să joace pe 21 ianuarie cu Bournemouth, în deplasare.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!