3.1 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăPoliticăAUR se declară alternativa la guvernare

AUR se declară alternativa la guvernare

„AUR face tranziția de la partid de opoziție la alternativă la guvernare”, transmite formațiunea politică.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat, ieri, la Gura Humorului, în județul Suceava, întâlnirea de final de an a conducerii centrale a partidului cu reprezentanții filialelor județene, în cadrul căreia s-a realizat o retrospectivă a anului 2023 și au fost stabilite obiectivele și direcțiile de acțiune pentru anul electoral 2024.

Președintele AUR, George Simion, a transmis reprezentanților filialelor că formațiunea trebuie să se edifice ca un partid pregătit să preia guvernarea. Acesta a precizat că AUR este singurul partid care a prezentat deja programul de guvernare pentru România și are pregătiți profesioniști, atât pentru alegerile de anul viitor, cât și pentru a ocupa funcțiile executive din statul român, la toate nivelele.

Președintele AUR a atras atenția că niciun alt partid nu a putut să facă acest lucru până acum, deoarece partidele vechi și obosite sunt șantajate de propriile filiale, de mafia pădurilor sau de mafia jocurilor de noroc. Acesta a arătat că AUR a fost creat ca o mișcare politică de luptă cu sistemul care a condus România în ultimii 34 de ani, precizând că membrii AUR nu sunt în politică pentru parvenire personală.

“La ședința din județul Suceava s-a stabilit că vor fi pregătite și prezentate românilor în prima parte a anului viitor programele de guvernare sectoriale, urmând a fi desemnată și persoanele responsabile pentru fiecare domeniu în parte. 

Totodată, în prisma alegerilor de anul viitor, AUR a stabilit strategia și parcursul campaniei pentru europarlamentare, obiectivul primar al partidului fiind acela de a câștiga scrutinul electoral pentru Parlamentul European. AUR a constatat că unicul competitor electoral este PSD-ul condus de Marcel Ciolacu, restul partidelor fiind doar anexe ale social-democraților de-a lungul timpului”, se precizează într-un comunicat de presă al AUR, remis cotidianului național “România liberă”.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

ANM: Cod portocaliu de viscol în Carpații Orientali și Meridionali

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteorologică de Cod portocaliu de viscol puternic, la altitudini de peste 1.600 m în Carpaţii...

Moldovagaz: Malul drept al Nistrului are asigurate gazele naturale pentru iarnă

Anunțul vine într-un moment delicat, marcat de incertitudini privind tranzitul gazelor rusești prin Ucraina Moldovagaz, principalul furnizor de gaze naturale din Republica Moldova, controlat de...

România se confruntă cu una dintre cele mai grave crize ale pieței muncii din Europa

Țara noastră are a treia cea mai mare rată a șomajului în rândul tinerilor, după Spania și Suedia Banca Națională a României semnalează că rata...
Ultima oră
Pe aceeași temă