-1.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăPoliticăMarius Lulea: „Bugetul pentru 2024 reflectă încă o dată un dezinteres total...

Marius Lulea: „Bugetul pentru 2024 reflectă încă o dată un dezinteres total față de cei 1 milion de antreprenori din România”

Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, a declarat că partidul său va vota împotriva propunerii de buget pentru anul viitor, acuzând actuala guvernare de fals în documente oficiale și de lipsă de interes față de mediul de afaceri și de angajații din sectorul privat.

Potrivit lui Marius Lulea, cifrele prezentate în buget la capitolul venituri sunt „cifre în fals”, nu eronate sau rezultatul unei prognoze greșite.

„Votul îl vom da împotrivă pentru simplul motiv că la capitolul venituri cifrele prezentate sunt cifre în fals. Și spun în fals pentru că nu sunt cifre eronate sau nu vorbim despre o prognoză greșită. Se întâmplă acest lucru atunci când cei care pun aceste numere o fac în necunoștință de cauză. Însă, actuala guvernare, ca și în acest an 2023, știe foarte bine că nu se pot atinge acele venituri, dar pentru că legea bugetului spune că trebuie să se închidă capitolul de cheltuieli cu cele de venituri, iar la cheltuieli au introdus sume foarte mari de bani pentru că anul viitor este campanie electorală așa că va fi un adevărat festin electoral pentru primari și pentru a hrăni propriul electorat, ne vom trezi în partea a doua a anului, ca și în acest an, că nu se vor mai găsi bani, că va apărea iarăși o gaură de câteva zeci de miliarde de lei. Aceste lucruri sunt știute. Este vorba despre un fals în documente oficiale ale statului român”, a declarat Marius Lulea.

În opinia sa, lipsa banilor va duce la neplata antreprenorilor sau furnizorilor de servicii și de bunuri, ceea ce ar putea genera o nouă criză economică sau amplificarea celei actuale. Alternativa ar fi împrumutarea de pe piața internațională sau tipărirea de bani, cu complicitatea celor care conduc Banca Națională.

„A doua variantă este că se vor împrumuta din nou de pe piața internațională. Deci, 160 de miliarde de euro nu este o datorie suficient de mare, va mai crește anul viitor. Și a treia variantă, la care au apelat de fiecare dată cu complicitatea celor care conduc Banca Națională, ar fi să printeze bani. Ori, așa zisele creșteri despre care ei vorbesc nu există. Vor exista doar cifre, pentru că vor fi bani fără acoperire în condițiile în care prețurile o vor lua razna din nou”, a adăugat prim-vicepreședintele AUR.

Marius Lulea a criticat și lipsa de măsuri pentru susținerea mediului de afaceri și a celor care plătesc salariile electoratului PSD și PNL. El a acuzat guvernarea de dezinteres față de cei 1 milion de antreprenori din România și față de cei peste 5 milioane de români care lucrează în mediul privat.

„Privatul plătește, iar camarila de partid urmează să primească prin bugetul de stat”, a spus acesta, adăugând că promisiunea guvernului că profesorii vor primi o creștere salarială de 40% este „încă o minciună”.

„S-a spus profesorilor că vor primi 40%. Încă o minciună. Parcă fiecare cuvânt pe care îl spune actualul premier reprezintă o minciună, se dovedește că se va întâmpla exact invers. S-a ajuns că poate-poate vor mai crește cu 10%, adică nici măcar ritmul cu rata inflației nu se va ține. Deci, în realitate, veniturile profesorilor vor fi mai mici anul viitor”, a adăugat Marius Lulea.

„În concluzie, votul pe care îl va da partidul AUR va fi un vot împotriva formei actuale propuse de către Guvern”, a afirmat prim-vicepreședintele AUR.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...
Ultima oră
Pe aceeași temă