Premierul Marcel Ciolacu, care se află acum într-o vizită „de lucru” în Statele Unite, a declarat, după o întâlnire avută cu reprezentanții comunității de români din SUA, că Administrația de la Washington nu va mai cere vize cetățenilor români, începând cu anul 2025.
Premierul Marcel Ciolacu se află acum în Statele Unite, aceasta fiind, potrivit unui comunicat transmis de Guvernul României, o „vizită de lucru”. Poate acesta este motivul pentru care, în primele 48 de ore de la sosirea în SUA, premierul României n-a avut nicio întâlnire cu vreun înalt oficial al SUA. Premierul României a vizitat însă Muzeul Memorial al Holocaustului și a depus o coroană de flori la Cimitirul Arlington din Washington. De asemenea, premierul Ciolacu a avut o întâlnire cu reprezentanți ai comunității de români din SUA, imediat după care a făcut o promisiune îndrăzneață. „Sunt convins că diaspora noastră din America ne va ajuta să atingem unul dintre marile obiective naționale: românii să poată călători fără vize în SUA, prin programul Visa Waiver, începând din 2025!”, a scris Ciolacu, într-un mesaj postat pe internet la mijlocul zilei de 4 decembrie 2023. Este ciudat faptul că PSD n-a putut obține acest obiectiv cât a fost la guvernare, nici măcar cu liderul PSD ca prim-ministru, dar îi anunță acum pe români că vor fi scutiți de vize, din anul 2025. De ce nu din 2024 – poate pentru că, în 2024, în România sunt alegeri, iar PSD speră că această promisiune îi va aduce voturi în plus.
Pe de altă parte, liderul Guvernului și al PSD a recunoscut că Parteneriatul Strategic cu SUA este una dintre cele mai mari realizări ale României. „Marile realizări ale noastre după Revoluție: apartenența la Uniunea Europeană, la NATO și Parteneriatul Strategic cu Statele Unite. Astăzi n-am fi vorbit de o democrație consolidată în România, n-am fi vorbit de o stabilitate și n-am fi dormit liniștiți în România, dacă n-ar fi existat acest Parteneriat”, a subliniat premierul României.
Pe de altă parte, în discursul rostit în fața românilor din SUA, Ciolacu a lăsat să se înțeleagă că știe cum îl privesc aceștia: „Sunt ferm convins că vi s-au promis multe și s-au făcut zeci și sute de proiecte mărețe. Marea majoritate, normal că nu s-au realizat. Nu am venit nici să insist să reveniți în România, fiindcă nu o veți face”.
Pentru a-și efectua vizita în SUA, premierul Ciolacu, deși este și deputat, și președinte al partidului cu cei mai mulți parlamentari, a lipsit de la ședința Parlamentului României consacrată Zilei Naționale a României. Ședința în plen a Parlamentului s-a desfășurat la 4 decembrie iar mesajul premierului Ciolacu a fost citit de vicepremierul Marian Neacșu.
Ziua de 3 decembrie 2023 a oferit și un moment penibil, între șeful Guvernului României și ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru. Ambasadorul a spus că el nu este cooptat pentru a-l însoți pe premier la principalele întâlniri din SUA. Ciolacu și-a pregătit întrevederi cu șeful Departamentului de Stat, cu șeful Pentagonului și cu secretarul general al ONU.
„Domnul prim-ministru a considerat că nu este necesară participarea reprezentanţilor Ambasadei României la Washington la întâlnirile politice din următoarele zile. Acestea fiind spuse, domnule prim-ministru, nu îmi rămâne decât să vă doresc foarte mult succes”
Andrei Muraru,
Ambasadorul României în SUA
Premierul Ciolacu s-a simțit dator să-i dea o replică ambasadorului Muraru, amintindu-i că e mai tânăr și sfătuindu-l să aibă răbdare, cum și el, Ciolacu, a avut, „în contexte mai dificile”. Atitudinea distantă a lui Ciolacu față de Muraru s-ar explica prin faptul că Muraru a fost consilier al președintelui Iohannis, care l-a numit ambasador. Iohannis își termină mandatul în anul 2024.
„Sunt ferm convins că domnul ambasador nu şi-a pierdut încă răbdarea, cum nici eu n-am făcut-o de multe ori şi în contexte mai dificile. Important este să ne vedem misiunea pe care o avem fiecare într-un moment important pentru România şi mai puţin pentru interesele noastre”
Marcel Ciolacu,
Premierul României
Deși nu acceptă prezența ambasadorului Andrei Muraru, premierul Ciolacu este însoțit, în SUA, de Luminița Odobescu, ministrul Afacerilor Externe.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!