10.3 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSănătateSchimbare la examenul de Rezidențiat. Anunțul făcut de Alexandru Rafila

Schimbare la examenul de Rezidențiat. Anunțul făcut de Alexandru Rafila

Ministerul Sănătăţii a organizat, duminică, concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie. În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Romexpo, Alexandru Rafila a declarat că în acest an au fost alocate peste 600 de locuri pentru medicina de familie.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a subliniat importanţa unei mai bune planificări în domeniul resurselor umane în domeniul sanitar, menţionând că în acest an la concursul de Rezidenţiat a fost alocat cel mai mare număr de locuri din istorie pentru medicina de familie.

Rafila a precizat că, dintre cele trei domenii majore, concurenţa cea mai mică este la Medicină – 1,32 candidaţi, în timp ce la Stomatologie este de 4,23, iar la Farmacie peste 5.

„În acest an, a început o schimbare, în sensul că, dincolo de oferta de pregătire din partea universităţilor, (…) am început să acordăm prioritate specialităţilor deficitare. Probabil, în acest an, vă dau un exemplu, avem cel mai mare număr din istorie de locuri la medicina de familie, peste 600 de locuri, şi vrem să păstrăm acest trend şi să schimbăm această abordare, în care pregătim medici în funcţie de capacitatea de pregătire a universităţilor, încet-încet, astfel încât şi ele să îşi adapteze această capacitate în funcţie de nevoile sistemului de sănătate. Noi pregătim medici pentru ceea ce are nevoie sistemul de sănătate din România, iar adaptarea universităţilor şi facultăţilor de medicină la acest proces este necesară”, a spus Rafila.

Concursul de rezidențiat s-a desfăşurat în şase centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara. Candidații au avut la dispoziție 4 ore pentru a răspunde la 200 de întrebări.

Anul acesta s-au înscris la concurs 10.194 de candidaţi. Dintre aceştia, 5.733 au optat pentru domeniul medicină, 2.331 pentru domeniul medicină dentară şi 2.130 pentru domeniul farmacie.

Candidaţii au la dispoziţie 4.327 locuri şi posturi pentru domeniul medicină, 551 locuri pentru medicină dentară şi 412 locuri şi posturi pentru farmacie.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cătălin Mihai
Cătălin Mihai
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Cele mai citite

Fostul avocat al lui Trump a depus mărturie în procesul cu Stormy Daniels

Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, a compărut luni în calitate de martor-cheie la procesul fostului preşedinte al SUA pentru plăţi ascunse...

Guvernul va decide cum beneficiarii Programului Anghel Saligny ar putea depune documentele pentru finanțare și după iunie 2024

Guvernul urmează să discute în şedinţa de marţi o ordonanţă de urgenţă în baza căreia beneficiarii Programului Anghel Saligny vor putea depune documentele în...

SUA fac „tot ce este omenește posibil” pentru a furniza rapid arme Ucrainei

Statele Unite(SUA) fac "tot ce este omeneşte posibil" pentru a furniza rapid arme Ucrainei, care se confruntă cu o nouă ofensivă rusă, a declarat...
Ultima oră
Pe aceeași temă