0 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSocialJustițieAvocații fugarului Ionel Arsene apelează la CEDO pentru a împiedica extrădarea în...

Avocații fugarului Ionel Arsene apelează la CEDO pentru a împiedica extrădarea în ţară a acestuia

Avocaţii fugarului Ionel Arsene au sesizat CEDO pentru a împiedica extrădarea în ţară a acestuia, susţinând că în România i s-ar încălca dreptul la viaţă şi ar fi supus la tratamente inumane, degradante, potrivit agerpres.ro.

Anunţul a fost făcut de ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.

„Magistratul de legătură cu Italia din cadrul Ministerului Justiţiei mi-a adus la cunoştinţă că avocaţii condamnatului fugar Ionel Arsene au sesizat CEDO pe motiv că în România i s-ar încălca dreptul la viaţă şi ar fi supus la tratamente inumane/degradante (art. 2, 3 şi 4 din CEDO). Ministerul Justiţiei şi ANP au depus la dosarul în care deja s-a dispus de instanţa italiană returnarea condamnatului fugar documente în care evidenţiem condiţiile la standardele europene din penitenciar”, a transmis Gorghiu.

Totodată, o instanţă italiană urmează să se pronunţe joi pe o cerere a avocaţilor care doresc să se constate că Arsene este labil psihic.

„În acelaşi timp, condamnatul fugar Ionel Arsene şi echipa sa de avocaţi au formulat o cerere de suspendare a predării şi dispunerea unei expertize medicale prin care să se constate labilitatea psihică. Instanţa din Italia va decide, astăzi, şi cu privire la această solicitare. Menţionez că statul român continuă procedurile pentru predarea condamnatului fugar Ionel Arsene şi pentru a pune în aplicare hotărârea definitivă a instanţei din Italia”, a precizat ministrul Justiţiei.

Pe 4 noiembrie, Curtea de Casaţie din Italia a decis predarea lui Ionel Arsene, care are de executat în România o condamnare de 6 ani şi 8 luni de închisoare pentru trafic de influenţă.

Avocaţii italieni ai lui Arsene încearcă să împiedice extrădarea acestuia, susţinând că fostul preşedinte al CJ Neamţ suferă de o „tulburare depresivă severă” şi chiar ar exista un „risc foarte mare” să se sinucidă dacă va fi adus în România şi încarcerat.

Alina Gorghiu: Curtea de Casaţie din Italia a hotărât predarea lui Ionel Arsene

Curtea de Casaţie din Italia a decis predarea fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ Ionel Arsene autorităţilor din România, hotărârea fiind definitivă, a anunţat sâmbătă ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, conform agerpres.ro.

Potrivit acesteia, Ionel Arsene va fi predat “în scurt timp” autorităţilor române.

“Ministerul Justiţiei tratează toţi fugarii la fel, indiferent de numele lor. Astăzi, Curtea de Casaţie din Italia a decis predarea lui Ionel Arsene autorităţilor din România. Hotărârea este definitivă. În scurt timp va fi predat autorităţilor din ţară. (…) Statul român este preocupat ca justiţia să fie făcută până la capăt”, a scris Gorghiu pe Facebook.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...

Ciucă sugerează că Simion l-ar putea învinge pe Ciolacu în turul al doilea: Simion nu e Vadim

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat, marți, că dacă Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) vor ajunge în...
Ultima oră
Pe aceeași temă