8.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăCulturăPrima ediție a Conferinței Internaționale „Perspective asupra Dreptului de Proprietate Intelectuală”

Prima ediție a Conferinței Internaționale „Perspective asupra Dreptului de Proprietate Intelectuală”

Miercuri, 25 octombrie 2023, la București, a avut loc deschiderea primei ediții a Conferinței Internaționale „Perspective asupra Dreptului de Proprietate Intelectuală”, organizată de către Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice din București împreună cu Asociația Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM, Asociația Română de Dreptul Afacerilor și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci.

Susținută în parteneriat cu CREDIDAM, prima zi de eveniment a fost dedicată drepturilor artiștilor interpreți sau executanți și s-a dorit a fi un punct de plecare către o reconștientizare a utilizatorilor cu privire la respectarea drepturilor artiștilor interpreți din România.

“Evenimentul de astăzi este o reluare a unui moment inițiatic, conferința națională privind drepturile artiștilor interpreți, din aprilie 1998, care, pentru România, a însemnat un moment important de punere în practică a drepturile artiștilor interpreți. Astăzi, după 25 de ani, facem o evaluare a involuției acestor drepturi și starea actuală a drepturilor artiștilor pe piața din România”, a declarat Ștefan Gheorghiu, director executiv al CREDIDAM, citat într-un comunicat de presă remis cotidianului național “România liberă”.

Evenimentul a reunit la aceeași masăreprezentanți ai principalelor asociații europene și structuri internaționale din domeniu – Asociația Europeană a Organizațiilor Artiștilor Interpreți (AEPO ARTIS), Organizația Mondială de Proprietate Intelectuală (OMPI), Consiliul Societăţilor pentru Gestiunea Colectivă a Drepturilor Artiştilor Interpreţi (SCAPR) – organisme de gestiune colectivă din Europa, avocați, titulari de drepturi și reprezentanți ai artiștilor.

Ioan Kaes, secretarul general al AEPO-ARTIS, a deschis conferința cu o introducere generală privind drepturile conexe ale artiștilor interpreți sau executanți, explicând legătura dintre acestea și drepturile de autor. De asemenea, a  evidențiat întârzierea cu care drepturile artiștilor interpreți sau executanți au fost introduse în cadrul juridic internațional și european: „Comparativ cu autorii, artiștii interpreți sau executanți sunt cu un secol în urmă. Și în loc să li se acorde drepturi mai puternice pentru a compensa acest dezavantaj, li s-au acordat drepturi mai slabe”.

Referindu-se la modul în care lumea s-a schimbat în ultimii 60 de ani, Ioan Kaes a precizat că instrumentele pe care artiștii interpreți sau executanți le-au primit, nu au evoluat pe picior de egalitate. Artiștii interpreți sau executanți sunt încă protejați în principal de drepturi care se concentrează, în primul rând, pe controlul exploatărilor și care, în practică, sunt întotdeauna transferate producătorilor de muzică sau de materiale audiovizuale. „Acest lucru este deosebit de dureros în peisajul digital, unde legislația face imposibilă concurența artiștilor interpreți sau executanți cu o practică contractuală care nu a fost dezvoltată având ca obiectiv principal remunerarea lor echitabilă.”, a adăugat Ioan Kaes.

Despre „Gestiunea drepturilor artiștilor interpreți sau executanți, pe plan internațional”, au susținut prezentări și Sara López Blanco (Director Zona de Afaceri în cadrul AISGE, organism de gestiune colectivă din Spania), Marion Argiolas (Consilier juridic în cadrul SPEDIDAM, organism de gestiune colectivă din Franța), Xavier Blanc (Consultant juridic și pe politici în cadrul AEPO ARTIS).

Ines de Nervo, Manager Relații de Afaceri în cadrul SCAPR, a subliniat nevoia artiștilor interpreți sau executanți de a se baza pe un cadru juridic sigur și solid și pe o gestionare colectivă adecvată a drepturilor, în contextul evoluției și al schimbărilor considerabile în ceea ce privește consumul de muzică și de conținuturi audiovizuale. „Este necesar ca toate părțile interesate, federațiile internaționale, organismele de gestiune colectivă (OGC), guvernele, oficiile de proprietate intelectuală să colaboreze pentru a stabili o bază adecvată și pentru a face față noilor provocări. SCAPR consideră că buna guvernanță, transparența, nediscriminarea, un schimb de date adecvat și o cooperare internațională consolidată ar trebui să fie întotdeauna în centrul operațiunilor OGC-urilor”, a afirmat Ines de Nervo.

Despre „Provocările cu privire la drepturile artiștilor interpreți sau executanți la nivel național” au vorbit Mariana Savu (Avocat), Mădălin Niculeasa (Avocat), Luisa Creața (Avocat), Petruț Ciobanu (Avocat), Mihai Cernea (muzician și Președinte al Consiliului Director al CREDIDAM), Carmen Tănase (actriță și membru al Comisiei de Specialitate în cadrul CREDIDAM).

Ștefan Gheorghiu, directorul executiv al CREDIDAM, a tras un semnal de alarmă asupra situației drepturilor artiștilor interpreți în domeniul audiovizual și a susținut că în România are loc un fenomen involutiv privind remunerațiile care sunt plătite de televiziuni artiștilor interpreți: „Domeniul audiovizual a fost multă vreme lăsat deoparte. Drepturile  artiștilor, deși ei sunt foarte prezenți în produsele audiovizuale – filme, seriale și așa mai departe – încă nu sunt respectate. Asistăm practic la o involuție a legii. Prima formă a legii, din 1996, stabilea un regim egal de plată a remunerațiilor, un procent din veniturile din exploatarea prestațiilor artistice, plătit de televiziuni. Acum s-a ajuns la cifre absolut derizorii, cum ar fi 80 de bani, pe trimestru, plătiți de o televiziune. Artiștii interpreți sunt creatori. Au nevoie de sprijin pentru a se dedica acestei meserii și, ca atare, nu cer pomană, ei cer să li se respecte drepturile, să-și încaseze remunerațiile la același nivel cu care își încasează colegii lor din străinătate”.

Despre „Rolul organismelor de gestiune colectivă și cooperarea internațională” a prezentat Aleksandar Cvetkovic, membru al Consiliului SCAPR, Președinte al Comisiei pentru Bazele de Date în cadrul SCAPR, urmat de Cristian Florescu (Șef Serviciu Relații Internaționale, ORDA), Rodolphe Wouters (Funcționar pe Politici în cadrul Comisiei Europene – Direcția Generală pentru Rețele de Comunicații, Conținut și Tehnologie), Hanna Koonen (Consilier Juridic Asociat în cadrul Diviziei pentru Gestiunea Dreptului de Autor din Sectorul Industriilor Creative și al Dreptului de Autor, Organizația Mondială pentru Proprietate Intelectuală – OMPI) pe teme legate de rolul autorităților publice.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Belgrad devine prima mare capitală europeană cu transport public gratuit

Capitala Serbiei, Belgrad, va oferi transport public gratuit pentru toți locuitorii și vizitatorii, o inițiativă menită să reducă aglomerația și întârzierile din trafic, potrivit...

Belgrad devine prima mare capitală europeană cu transport public gratuit

Capitala Serbiei, Belgrad, va oferi transport public gratuit pentru toți locuitorii și vizitatorii, o inițiativă menită să reducă aglomerația și întârzierile din trafic, potrivit...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă