-0 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăMediuSprijin de la Comisia Europeană pentru industria energiei eoliene

Sprijin de la Comisia Europeană pentru industria energiei eoliene

Comisia Europeană ia măsuri pentru a sprijini industria energiei eoliene. Obiectivul UE este de a obține cel puțin 42,5 % energie din surse regenerabile până în 2030.

Atingerea obiectivului UE convenit recent, de a obține cel puțin 42,5 % energie din surse regenerabile până în 2030, cu ambiția de a ajunge la 45 % din surse regenerabile, va necesita o dezvoltare masivă a capacității eoliene instalate, cu o creștere preconizată de la 204 GW în 2022 la peste 500 GW în 2030, se arată într-un comunicat al CE.

Sectorul energiei eoliene se confruntă cu mai multe provocări, cum ar fi cererea insuficientă și incertă, procesul lent și complex de autorizare, lipsa accesului la materii prime, inflația ridicată și prețurile ridicate la produsele de bază, conceperea nefavorabilă a licitațiilor naționale, presiunea sporită din partea concurenților internaționali și riscurile în ceea ce privește disponibilitatea unei forțe de muncă calificate.

Măsurile luate de CE pentru a susține industria

  • Accelerarea implementării prin creșterea previzibilității și un proces de autorizare mai rapid.  Instalațiile eoliene adăugate în 2022 au adus o capacitate record, de 16 GW, ceea ce reprezintă o creștere cu 47 % față de 2021. Totuși, aceasta se situează cu mult sub nivelul de 37 GW/an necesar pentru atingerea obiectivului UE pentru 2030 privind energia din surse regenerabile. Comisia lansează împreună cu statele membre inițiativa „Accele-RES” pentru a asigura punerea rapidă în aplicare a normelor revizuite ale UE privind energia din surse regenerabile, punând un accent mai mare pe digitalizarea proceselor de autorizare și pe asistența tehnică acordată statelor membre. În plus, statele membre sunt încurajate să sporească vizibilitatea rezervei de proiecte prin angajamente privind energia eoliană, calendare transparente ale licitațiilor și planificare pe termen lung. În cele din urmă, Comisia va sprijini construirea necesară de rețele electrice prin intermediul unui plan de acțiune privind rețelele, ulterior în cursul acestui an.
  • Îmbunătățirea conceperii licitațiilor. Pe baza propunerii de regulament privind industria care contribuie la obiectivul zero emisii nete și a reformei organizării pieței energiei electrice, Comisia va sprijini statele membre pentru a îmbunătăți licitațiile prin criterii bine concepute și obiective care recompensează echipamentele cu o valoare adăugată mai mare și se asigură că proiectele sunt realizate pe deplin și la timp. În afara UE, proiectele Global Gateway vor utiliza într-o măsură mai mare standardele în materie de achiziții publice strategice. Planul de acțiune prevede, de asemenea, o evaluare a riscurilor în materie de securitate cibernetică.
  • Acces la finanțare. Pentru a accelera investițiile și finanțarea producției de energie eoliană în Europa, Comisia va facilita accesul la finanțarea UE, în special prin Fondul pentru inovare, în timp ce Banca Europeană de Investiții (BEI) va pune la dispoziție garanții de diminuare a riscurilor.  De asemenea, Comisia încurajează statele membre să utilizeze pe deplin flexibilitatea oferită de Cadrul temporar modificat de criză și de tranziție pentru măsuri de ajutor de stat pentru a sprijini producția de energie eoliană din UE.
  • Un mediu internațional echitabil și competitiv.  Pentru a se asigura că sectorul energiei eoliene poate funcționa în condiții de concurență echitabile, Comisia monitorizează îndeaproape posibilele practici comerciale neloiale care îi avantajează pe producătorii străini de energie eoliană și va continua să utilizeze acordurile comerciale pentru a facilita accesul la piețele străine, promovând în același timp adoptarea de standarde ale UE și internaționale pentru acest sector. De asemenea, Comisia va colabora cu investitorii pentru a identifica și a înlătura obstacolele din calea investițiilor.
  • Competențe.  Parteneriatele la scară largă pentru competențe în domeniul surselor regenerabile de energie vor fi un forum esențial pentru stimularea proiectelor de dezvoltare a competențelor. Prin regulamentul privind industria care contribuie la obiectivul zero emisii nete, Comisia va facilita, de asemenea, lansarea academiilor europene de competențe specifice industriei cu zero emisii nete – inclusiv a unei academii dedicate sectorului energiei eoliene, concepute pentru a sprijini acțiunile statelor membre de perfecționare și recalificare a lucrătorilor. Academiile vor elabora conținut și materiale didactice și vor urmări formarea a 100 000 de cursanți în termen de trei ani de la înființare.  
  • Implicarea industriei și angajamentele statelor membre.  Comisia va colabora cu statele membre și cu industria energiei eoliene în vederea elaborării unei Carte europene a energiei eoliene care să îmbunătățească condițiile favorabile menținerii competitivității industriei eoliene europene.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...

Ministrul german al Apărării: Armata trebuie să fie pregătită pentru război

Ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius, a declarat că armata germană trebuie să fie pregătită pentru un eventual conflict militar, subliniind necesitatea creșterii cheltuielilor...

România se confruntă cu o criză economică profundă: CNS Cartel ALFA condamnă măsurile de austeritate propuse de Guvern

București, 22 decembrie 2024Confederația Națională Sindicală (CNS) Cartel ALFA a transmis un semnal de alarmă privind proiectul de ordonanță de urgență (OUG) cunoscut sub...
Ultima oră
Pe aceeași temă