In Jurnal, Tolstoi noteaza (23 noiembrie 1909): Dupa masa am citit din Gorki. Si e ciudat sentimentul de neplacere la adresa lui, cu care lupt. Ma justific prin aceea ca el, ca si Nietzsche, e un scriitor daunator: un mare talent, dar si absenta unor convingeri religioase, oricare ar fi ele, adica a intelegerii semnificatiei vietii si, totodata, increderea in sine sustinuta de lumea „culta”, care vede in el exponentul ei, contaminand si mai mult aceasta lume. Dar sa vedem ce-i reproseaza Tolstoi lui Gorki: De exemplu, aforismul lui: crezi in Dumnezeu – este Dumnezeu; nu crezi in Dumnezeu – El nu exista. Aforismul e ticalos, si totusi mi-a dat de gandit.
„Aforismul” este de fapt o convorbire din piesa Azilul de noapte: BUBNOV: Nu pricep… Ce tot trancanesti? Ce adevar iti trebuie tie, Vaska? (…) Adevarul despre tine il stii doar… si apoi il stie toata lumea… (Vaska Pepel era un hot, n.n.) PEPEL: Stai, nu mai croncani! Lasa-l sa zica el… Asculta, mosule: exista Dumnezeu? (Luka zambeste si tace.) BUBNOV: Traim cu totii ca aschiile pe apa… (…) PEPEL: Exista Dumnezeu? Spune… LUKA (incet): De crezi in El – este; de nu crezi – nu este… Numai in ce crezi – este…
Si ma gandeam: Lev Nikolaievici, iertati-ma, dar eu cred ca Gorki are dreptate. Cum, sa nu fi existat atatia zei si atatea zeite in cetati si la popoare ale antichitatii, carora li s-au inchinat si le-au adus jertfe costisitoare, ca hecatomba (jertfirea a o suta de animale)? Negresit, toti zeii, toate divinitatile religiilor au existat si exista numai prin credinta inchinatorilor lor! Iata, sa cercetam Evangheliile: femeia cu scurgere de sange s-a atins numai de vesmintele lui Hristos si s-a vindecat, dar prin credinta sa: „Indrazneste, fiica, credinta ta te-a vindecat” (Matei, cap. 9). Ba mai mult, chiar „paganii” s-au bucurat, prin credinta lor, de minunile lui Hristos, precum sluga sutasului roman: „Du-te, fie tie dupa cum ai crezut (s.n.) si s-a insanatosit sluga acestuia chiar in ceasul acela” (Matei, cap. 8); sau femeia cananeanca: „O, femeie, mare este credinta ta, faca-se dupa cum voiesti” (Marcu, cap. 7).
Credinta a fost cea mai mare putere pe care religiile au adus-o inlauntrul fiintei oamenilor. Toti zeii, toate divinitatile religiilor au existat si exista prin credinta inchinatorilor lor. Din nefericire, aceasta putere, prin credinta, a slabit inlauntrul omului din veac in veac; iar astazi slabeste din zi in zi!
