Consecintele politicilor promovate in 2005 au ajuns sa se evidentieze la intreaga lor dimensiune. Si, fara vreo exagerare, sunt pur si simplu dezastruoase. Combinatia intre politicile salariale, de care este responsabil guvernul, si politicile monetar-valutare, pe care le-a promovat Banca Nationala, a fost demolatoare pentru echilibrele economice. Exprimate in euro, castigurile salariale au sporit in 2005 cu circa 38%, din care cam jumatate prin efectele indirecte ale introducerii cotei unice, dar si prin cresterile salariale propriu-zise din sectorul bugetar, iar in proportia celeilalte jumatati prin aprecierea leului.
Demolatoare – si termenul, repetam, nu este exagerat! – pentru ca o asemenea explozie, de 38%, s-a inregistrat la o submediocra crestere a productivitatii muncii in economie de numai 2-3%.
Pierderea oricarei legaturi, chiar si a aceleia de bun-simt, intre cresterile salariale si cresterile de productivitate reprezinta o curata decapitare a economiei. Raportarile la necesitatea de sporire substantiala a castigurilor salariale din Romania, avand in vedere discrepantele enorme in domeniu fata de Uniunea Europeana, nu au absolut nici o relevanta. Nevoia de crestere desigur exista, nu poate fi contestata, dar posibilitatile depind nu de dorinte, ci de starea economiei, concret, de castigurile de productivitate.
Fara castiguri in productivitate, atat cresterile salariale, cat si aprecierile monedei nationale sunt artificiale si, chiar daca repercusiuni nu sunt resimtite imediat, anomalia economica pe care o reprezinta tot se razbuna, precum balonul de sapun care, oricat ar dura, pana la urma tot se sparge. Salarii peste capacitatea productiva n-au de unde sa fie finantate, inflatia urmand a veni sa echilibreze situatia, iar moneda mai buna decat economia este o aiureala ce condcue, incet, dar sigur, la incapacitate in platile externe.
Primele consecinte au si aparut. Si nu trebuie deloc sa mire nici blocarea dezinflatiei, nici explozia deficitului extern, nici incetinirea cresterii economice. Puterea de cumparare dintr-o data artificial sporita s-a repezit in consum si, fara contraponderea productiei interne, consumul s-a napustit in importuri. Tinta de inflatie a fost ratata, in ciuda straduintelor Bancii Nationale si, pentru a fi foarte precisi, in ciuda costurilor fabuloase ale acestor stradanii si a folosirii iresponsabile a aprecierii cursului pentru combaterea inflatiei. In felul acesta, impactul asupra inflatiei a fost mutat asupra deficitului extern. Peste 10 miliarde de euro deficit comercial la numai 22 miliarde de euro exporturi este produsul nefast al pierderii totale a legaturii cu conditia de productivitate.
Ca situatia incendiara creata are responsabili precisi este in afara oricarei indoieli. Dinamica salariilor nete pe sectoare ne spune aproape tot. Bugetarii au avut parte de cresteri salariale substantial peste medie, fiind vorba de promisiuni fara bugetare ale fostei guvernari pe care actuala guvernare a trebuit sa le onoreze. Contributia proprie a actualei guvernari este inca si mai importanta, prin introducerea cotei unice. Aceasta a cadorisit considerabil castigurile salariale mari si doar insignifiant pe cele mici. Nu intamplator, in topul cresterilor salariale nete pe 2005 sunt sectoarele care se afla si in topul salariilor mari, in frunte cu sectorul bancar si sectorul energetic. Cele mai slabe cresteri de salarii nete au fost inregistrate, tot nu intamplator, in sectoarele cu salarii mici, precum industrie, construc-tii, cercetare-dezvoltare, textile.
Dar poate cea mai mare con-tributie – chiar daca indirecta – este a Bancii Nationale, care, prin lasarea nesabuita a leului sa se aprecieze fara nici o legatura cu performantele de productivitate, a facut cel mai mare deserviciu economiei reale, indeosebi acelui segment al acesteia care a ramas romanesc si care abia mai rasufla sub presiunea cresterilor de preturi la utilitati si a asaltului din partea mult mai puternicului capital strain.
